Lumina credinţei!

Lumina credinţei!
Tine post de tot ceea ce te separa de Iisus Hristos:– umple-te de tot ce te apropie de El !

luni, 30 aprilie 2012

Rugăciune de seară

 ,, Cu de lacrimi gene ude înalţ rugă Domnului,            
Sufletul păzeşte-mi ,Doamne,în tot ceasul somnului.
Gândurile ce mă tulbur cu-al Tău Duh înfrânge-le,
Trupului meu dă-i odihnă,răcoreşte-mi sângele.
Somn uşor să mă cuprindă,să dorm lin ca florile
Şi cu inimă curată să mă scoale zorile.
Să pornesc la muncă sfântă,cum pornesc albinele,
Să pot umple ca şi ele fagurii cu binele.
Şi să Te slăvesc pe Tine ,de pe valea plângerii,
Dumnezeule din slavă,ce-L slăvesc toţi îngerii "

Text:  Vasile Militaru

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Dacă omul nu vrea,nici Dumnezeu nu lucrează !


Fiecare avem în familiile noastre persoane care trăiesc depărte de Dumnezeu,şi mulţi
dintre credincioşi vin la biserică şi se roagă pentru întoarcerea acestora.Sigur că este bine să ne rugăm pentru ei,doar că unii dintre aceştia nu pot fi pomeniţi la părticelele,care se scot la Sfânta Liturghie,iar aceasta se face spre binele lor,deoarece ei nu sunt pregătiţi să se înfăţişeze înaintea lui Hristos,şi ar fi ca un fel de judecată a unui păcătos,care nu s-a pocăit.

  Pe cei care nu vor să ştie de Dumnezeu îi pomenim la Acatist,Psaltire sau rugăciunile particulare,însă fără a le scoate părticele,deoarece în momentul în care se varsă părticelele scoase în Sfântul Sânge ,preotul spune rugăciunea:,,Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit ,pentru rugăciunile sfinţilor Tăi,prin Sfânt Sângele Tău ",şi Dumnezeu nu spală păcatele cuiva,dacă acea persoană nu vrea acest lucru,şi atunci bineînţeles că ajungem într-o situaţie în care una spunem şi alta facem,şi putem să-L mâniem pe Dumnezeu prin ipocrizia noastră.Ne rugăm pentru persoana respectivă,cerem şi mijlocirea sfinţilor pentru el,dar fără a-i scoate părticele.
  Dumnezeu ,pentru rugăciunile noastre ,poate să supună pacătosul la anumite încercări ,pentru al scoate din moartea sufletească în care se află,prin care păcătosul poate reveni către Dumnezeu ,sau se poate depărta şi mai mult depinde de voia lui liberă.
Se poate ridica sau se poate cădea mai rău în funcţie de cum abordează încercarea prin care trece.Sunt diferite poveţe pentru cei care nu vor să se întoarcă de la păcat.Se spune că dacă omul nu se întoarce de la păcat atunci poate să se culce şi pe Sfântul Mormânt şi tot degeaba,sau pot să se roage pentru el toşi sfinţii şi toate bisericile din lume şi tot nu foloseşte la nimic.
  Este la fel ca în vremea lui Hristosd,când cei care se atingeau cu credinţă de El se vindecau.Însă Iuda,când l-a atins şi l-a sărutat cu gând rău ,nu s-a folosit cu nimic,ba mai rău a păţit.
 La fel este cu fiecare din noi,ne folosim sau nu ne folosim de cele sfinte,în funcţie de credinţa sau necredinţa noastră.

duminică, 11 martie 2012

Despre durere



 Omul este din fire neputincios ca să străbată viaţa fără durere şi suferinţă.
Aceste două strări îl însoţesc toată viaţa pe orice muritor.Cine n-a simţit durerea şi cine n-a plâns în viaţă ?
De când este punc ,din momentul în care se naşte,omul începe să respire cu plânsete aerul vieţii de aici.Şi cu plânsete şi lacrimi părăseşte prezenta viaţă !Aşa cum vedem în cazul morţilor,când sufletul omului urmează să iasă,o lacrimă mică i se scurge din ochi.Şi nu numai la oameni,despre care socotim că sunt maturi şi cu păcate,ci şi la prunci,şi la copiii de vârstă mică vei vedea lacrimi curgându-le din ochi.Durerea este un lucru rău ,dar în spatele acesteia,în spatele suferinţei ,al încercării,se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu,renaşterea ,replăsmuirea omului,a familiei.Aproape toţi oamenii datorează întoarcerea lor dureri.În spatele oricărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi,fireşte că în acel timp nu poate să vadă folosul,dar cu vremea îl va cunoaşte. Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă madicamentul Proniei lui Dumnezeu,care îl aduce pe om lângă Creator ,şi-l face să sporească în virtute.Dumnezeu doreşte să pregătească sufletul,ca să nu se alipească de cele de aici,care sunt zadarnice şi trecătoare şi,prin suferinţă boli şi felurite încercări ,îl face să cugete şi să trăiască lucrurile veşnice,care alcătuiesc realitatea şi adevărul unic. Durerea alină inima şi o face capabilă să primească cuvintele lui Dumnezeu ,în timp ce înainte era învârtoşată şi nu le primea.De exemplu,un om în vâltoarea tinereţii se gândeşte :,,Eu sunt mare şi tare ,şi nimeni altul nu este ca mine !"Se uită la diplome,la slavă ,la sănătate ,la frumuseţe şi la toate celelalte.Când însă o boală îl ţine la pat,atunci începe să gândească diferit.
,,Deşertăciunea deşertăciunilor....toate sunt deşertăciuni !"
   Toate ispitele,bolile,încercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne învaţă pentru viaţa veşnică.De ,,succesul" în aceste încercări,prin răbdare şi ascultare faţă de voia lui Dumnezeu,depinde ,,diploma" vieţii de veci.Încercările acestea au drept scop sporirea smereniei ,a auto-cunoaşterii şi a  auto-criticii.Încercările îl călăuzesc duhovniceşte pe om .Când sufletul trăieşte cu sentimentul veşniciei,atunci suferinţa lui este atenuată.Şi nu numai atenuată,ci,în principal,atunci el îşi cere iertare pentru multele lui păcate,cu sinceritate adâncă.
  Când ne împotrivim tăierii voii pe care ne-o solicită Dumnezeu prin încercare,încetinim lucrarea voii lui Dumnezeu.Când medicul face operaţie şi bolnavul din pricina durerii,reacţionează şi rupe bandajele ,îşi scoate firele,îl loveşte pe doctor şi îl înjură ,ce va spune acela?El n-a vrut să-i facă intervenţia spre a-i face rău,ci ca să-l vindece!Lipsa de minte a bolnavului îi poate aduce moartea.
  La fel facem şi noi când reacţionăm la încercările lui pe care ni le dă Dumnezeu spre folosul nostru .Să acceptăm durerea,suferinţa şi încercarea ,ca medicamente venite de la Dumnezeu !Să-I mulţumim,să ne exprimăm recunoştinta ,admiţând că Părintele nostru ceresc este Atotînţelep şi Atotbun ,şi nu face greşeli.
  Nu există om care să nu primească continuu suferinţe,strâmtorări ,chinuri,venite de la sine însuşi,de la aproapele lui,de la diavol.Când unul,când altul,îl ispitesc ,şi omul se găseşte continuu sub stăpânirea durerii şi a suferinţei.
   Dacă Iisus Hristos ,Începătorul mântuirii noastre,a trecut prin acest cuptor,care se numeşte suferinţă,care se cheamă ispită,primejdie şi atâtea altele,cu atât mai mult omul pătimaş,bolnav sufleteşte,este cu neputinţă să nu rabde suferinţele care-i vin,mai ales că pornesc din iconomia lui Dumnezeu pentru vindecarea rănilor pe care le avem înlăuntrul nostru.


marți, 6 martie 2012

Dumnezeu:persoană sau lucru?


Când unii oameni folosesc cuvântul Dumnezeu,ei se referă la ceva ca un ,, principiu al creaţiei " (Whitehead) sau ,,Puterea vieţii "
(Bergson)sau,, Valoarea Supremă',ca şi cum Dumnezeu nu ar fi personal,ci impersonal.Ei evită ideea ca Dumnezeu este Cineva şi se referă la El ca la ceva.Când Scriptura
vorbeşte despre Dumnezeu ,ea face referiri personale.
Când spunem că Dumnezeu este personal
  nu vrem să se înţeleagă prin aceasta că El este o ,,persoană" ca noi,cu braţe ,picioare,mâini etc.Vrem să spunem că El este mult  mai mare decât ne-am putea imagina ,este cel putin Unul cu Care putem stabili o rela'ie personală. De vreme ce nu putem comunica cu pietrele,ci doar cu persoanele ,zicem 
că Dumnezeu este personal.Cu aproximativ 1900 de ani 
înainte de Hristos,Dumnezeu S-a revelat unui om,Avraam
Dumnezeu i-a vorbit şi Avraam a răspuns ca şi cum ar fi răspuns oricărui alt om.
Christos Yannaras scrie:,,Cunoasterea lui Dumnezeu aşa cum reiese ea din întâlnirea personală a lui Avraam cu Dumnezeu nu are nimic comun cu dovezile logice.A fost doar
experienţa unei alte relaţii ,şi ca orice relaţie reală s-a bazat numai pe credinţa sau încredere,
existente între cei ce se află într-o relaţie reciprocă....
    Avraam avea atâta credinţă în Dumnezeu,încât era gata să-şi jertfească şi copilul pe care i-l
dăruise Sarala bătrâneţe..Dumnezeu nu este nici concept abstract,nici putere impersonală.
   Când iudeii vorbesc despre Dumnezeu,ei Îl numesc,,Dumnezeul părinţilor noştri".El este
Dumnezeul lui Avraam,al lui Isaac,al lui Iacov" o persoană reală pe Care strămoşii lor au 
cunoscut-o şi cu Care ei au făcut legăminte,şi atunci El este Dumnezeuloamenilor,persoanelor.
 Oricine se alătură legământului făcut de Avraam,care în noul legământ ,noul Israel,este împlinit
în botez,oricine este botezat în Biserică este chemat să continue viaţa lui Avraam,viaţa credinţei şi încrederii desăvârşite în Dumnezeu.
  Într-un fel ,Avraam este veşnic.Noi suntem Avraam,Isaac şi Iacov,poporul lui Dumnezeu
care-L cunoaşte personal pe Dumnezeu ,care-L iubeşte,Îl urmează şi are încredere în El
  Dacă Dumnezeu este ,,Dumnezeul lui Iacov "şi i-a fost cel mai mare aliat,atunci şi tu şi
eu mai avem putinţa nădejdii.pentru că este si Dumnezeul meu.




Dumnezeu este Persoană





    Mai întâi de toate trebuie să înţelegem că Dumnezeu este Persoană.Sfântul Duh ,de exemplu ,nu este
numai un ,, suflu divin",aşa cum L-a descris cineva.Nu este impersonal.Sfântul Duh este o persoană cu Care putem stabili o relaţie  eu-tu.
  Cuvântul ,,persoană " aplicat Treimii înseamnă Cineva cu Care putem vorbi,de la Care putem cere ceva,pe Care putem să-L iubim,pe Care-L putem lăuda şi cu Care putem să stabilim o relaţie neîncetată ,personală.

duminică, 4 martie 2012

Iubeşte !


     Ceea ce schimbă cu adevărat persoana ne este frecventarea şcolii
parohiale sau a lecţiilor suplimentare ,ci existenţa în viaţa fiecărei
persoane şi mai ales a copilului a cuiva care să-l iubească personal
şi necondiţionat , şi care să aibă el însuşi o legătură personală cu
Dumnezeu.
 În aceasta constă marea noastră încercare:să facem din credinţa
ortodoxă o credinţă personală mai întâi pentru noi şi apoi pentru tineri.
 Pe mulţi oamenii îi preocupă întotdeauna anumite probleme: ,,Cum
să ajut oamenii ?Cum să-i ajut pe tineri să vină la Hristos ?
 Cum să propovăduiesc ? În cele din urmă toate acestea nu duc la nimic.
  Dacă tu arzi de dragoste pentru Mântuitorul Iisus ,nu-ţi face griji,
o vor şti toţi.Ei vor spune ,, Vreau să mă apropii de acest om atât de plin
de Dumnezeu ! "
          Dacă vei crede cu adevărat credinţa ta va deveni molipsitoare.!

,,Tu "

  

Trebuie subliniat faptul că în cadrul celor zece porunci un cuvânt foarte important este ,,Tu":
Tu să ...Tu să nu..." .
  Dumnezeu ne adresează  fiecare poruncă în parte  personal.El ne onorează pe fiecare dintre noi cu ,,Tu"
personal.Dumnezeu nu porunceşte unei mase de oameni.El Se aderează ţie şi nimănui altcuiva,
într-un mod vădit personal, ,,Tu ,Maria,Ioana,Nicolae,Gheorghe ,să nu ..."
  Trebuie să înţelegem că cele zece porunci sună foarte rece şi impersonal pentru oameni,deoarece nu auzim
acel ,,Tu "personal cu care Dumnezeu ni Se adresează .Noi nu-L cunoaştem pe nepreţuitul Domn din spatele
acestor porunci.To ce auzim noi este cuvântul sec al legii.
  Iată dece trebuie mai întâi să cunoaştem Persoana Domnului Iisus Hristos .
                                       Trebuie să ajungem să-L iubim.

Sensul personal al relaţiei cu Dumnezeu

                                                           Rugăciuni



Vino,Lumina mea,şi luminează-mi
întunericul .
Vino,Viaţa mea,şi înviază-mă din moarte.
Vino,Doctorul meu,şi vindecă-mi rănile.
Vino,Flacără a dragostei dumnezeieşti,
şi mistuie spinii greşelilor mele,aprinzându-mi  inima cu flacăra iubirii Tale.
Vino,Dumnezeul meu ,aşază-te pe tronul inimii mele şi domneşte acolo.
Căci Tu singur eşti Dumnezeul şi Domnul meu.
   Sf. Dimitrie al Rostovului,sec.XVII

   Domnul şi Dumnezeul meu ,scoate-mă din ale mele şi fă-mă să-ţi aparţin cu totul numai Ţie.
Domnul şi Dumnezeul meu ,înlătură tot ceea ce  mă ţine departe de Tine.
Domnul şi Dumnezeul meu ,dă-mi  mie tot ce mă poate apropia de Tine.

,,Ascultă,suflete al meu: la noi vine Domnul;
Ne cercetează Dumnezeu;
Pentru mine S-a născut din Maria Fecioară
Şi S-a învelit în scutece
Cel ce acoperă cerul cu nori şi Se înveşmântează în straie de lumină.
Pentru mine a fost pus în staul smerit El,Care cerurile stăpâneşte şi pe pământ picioarele Îşi odihneşte.
Pentru mine S-a hrănit din laptele maicii Sale Cel ce hrăneşte toată fiinţa.
Pentru mine a fost ţinut în braţele Maicii Sale,El, Care S-a născut înconjurat de heruvimi şi Care,
în îmbrăţişarea Sa ,ţine toate făpturile.
Pentru mine a fost El tăiat împrejur după cum cerea legea,El,Care face Legea.
Pentru mine Nevăzutul S-a făcut văzut trăind printre oameni.
El,Care este Dumnezeul meu,S-a făcut asemenea mie,om,Cuvântul trup S-a făcut şi Domnul meu,
El ,Domnul Slavei,pentru mine chip de rob a luat,pe pământ atrăit ,pe pământ a umblat,Cel care este
Împăratul Cerurilor"
Sfântul Tihon ,rus din secolul al XVIII-lea
   Conform Sfântului Tihon ,orice creştin  are dreptul de a zice :Pentru mine Dumnezeu a creat lumea.Pentru mine a devenit om în Hristos.Pentru mine a pătimit pe cruce.Pentru mine S-a ridicat din morţi şi S-a înălţat
la ceruri.


sâmbătă, 3 martie 2012

Altarul inimii




     Parinţii Bisericii au considerat întotdeauna inima
ca fiind adevaratul loc pentru rugaciune.
 Sebastian Brock scrie :Unul dintre aspectele inimii
este rolul ei liturgic,tainic:ea este altarul din adâncul
templului pe care-l constituie trupul(I Corinteni6,19 )
 şi pe acest altar ar trebui adusă în permanenţă jertfa
rugăciunii. Ideea rugăciunii ca jertfă era prezentă încă din Vechiul Testament(Ps 141,21 ),pe când
 în Biblia Siriană (Sir 39,5 )se specifică faptul
că anume în inimă ar trebui să aibă loc rugăciunea.
Din pasajele din Afraat şi Efrem aflăm iaraşi
 că locul unde ar trebui depuse jertfele rugăciunii este  inima,iar în Matei 6,6 scrie:

<< închizând uşa ,roagă pe Tatăl tău >> conform
exegezei găsim fragmentul şi la Origen şi Ambrozie.
 În Cartea Pasilor << altarul inimii>>se evidenţiază
şi mai proeminent: în această lucrare întâlnim
conceptul de Liturghie tridimensională,care ar trebui
să aibă loc simultan în biserica văzută de pe pământ,
în biserica inimii creştinului  şi în biserica cerească.
  Sfântul Nicodim Aghioritul numeşte inima adăpost.
,,Sfântul Issac numea inima <<casa înţelegerii >>.
  Precum animalele tulburate şi speriate fug în
vizuinile lor pentru a se proteja,la fel şi mintea omului
tulburat aleargă la inimă
şi strigă :<< Iisuse al meu ,mântuieşte-mă >> şi astfel este eliberat.

vineri, 2 martie 2012

Scoala Duhului care se preda în Biserica.




 Multi oameni vor sa ajunga la fericirea dupa care le tânjeste inima,
dar nu stiu cum s-o faca. Si nu stiu pentru ca nu mai frecventeaza
scoala care este Biserica.
Chiar si cei care merg la Biserica si se Spovedesc si Împartasesc,
nu merg la scoala Duhului care se preda în Biserica.
 Numai acolo învatam sa ne curatim mintea si inima de pacat
 si de urmarile lui. Numai acolo vom dobândi iluminarea,
 învatând sa ne rugam în duh si adevar pâna-L vom simti
pe Duhul Sfânt rugându-se în inima noastra si cele ce urmeaza apoi.
Noi trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu la biserica, nu altceva.
Este deci nevoie sa frecventam biserica, pentru ca sa primim
ce ne da Dumnezeu în biserica, nu ce asteptam noi.
 Iar în biserica, vorba Maicii Siluana, „se da" Dumnezeu.
 Biserica e Mireasa lui Hristos. Si, spunea un parinte,
ca nu-L putem avea pe Dumnezeu tata, daca nu avem Biserica mama.

„Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica,
 cea mai folositoare si mai puternica este Sfânta Liturghie.
 Sfânta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumii întregi."

De aceea cred ca cel mai important lucru pentru noi,
pentru a trai momente deosebite de înaltare spirituala,
este acela de a patrunde în sensul slujbei Sfintei Liturghii.
 E foarte greu sa vorbesti, limitat de timp si spatiu,
despre acea rânduiala care constituie însasi esenta vietii crestine.
 Daca am pierde tot ceea ce avem noi si am ramâne doar
 cu aceasta sfânta rânduiala, nu am pierde nimic...
Pentru ca ea ne ofera, potential, Împaratia lui Dumnezeu.
 Iar Liturghia este slujba slujbelor noastre.
Toate celelalte slujbe pregatesc Liturghia, iar ea le împlineste pe toate.
Savârsitorul adevarat al Liturghie este Hristos

Daca nu mergem la Sfânta Liturghie, daca nu mergem la slujbele rânduite
 si nu ne împartasim, nu avem cum sa rezistam.

Si chemarea lui în viata crestinului ar trebui
sa fie o epicleza permanenta.
Viata calugareasca încearca sa fie. Faptul ca ne ducem des la slujba
este ca sa-L chemam des pe Dumnezeu, nu ca sa ne facem datoria,
 sa turuim acolo si sa nu auzim nimic din ce se spune.
 Este chemarea lui Dumnezeu.
Taina Ortodoxiei este Taina prefacerii. Dumnezeu, în Biserica Lui,
 transforma pâinea si vinul în Trupul si Sângele Lui,
transforma un baiat si o fata în sot si sotie,
 transforma un pacatos în sfânt, transforma gândurile rele în gânduri bune,
transforma pacatele în virtuti – le preface.
 Dar noi alegem prefacatoria, negarea?
Aceasta e iesirea, sa ma rog mereu lui Dumnezeu,
sa strig mereu la Dumnezeu, deci sa ma asum cum sunt
 si sa zic: „Doamne, fa ceva cu mine!”  ca altfel, cu cât ma fac eu,
cu atât voi fi mai nefacuta.
Noi nu pricepem ca lucrarea mântuirii este lucrarea lui Dumnezeu cu noi.
Unii aleg sa lucreze ei si sa faca lista meritelor
 si sa se duca: „Ma împartasesc, ca merit, am facut matanii, am postit, am...”.
 Altii aleg sa zica: „Sa faca Dumnezeu, ca Dumnezeu le face,
si eu sed pentru ca sa le faca El!”


“Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti
si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica
si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti”.
Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult
 este necajit si chinuit de felurite lucruri.
Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva”.
Homiakov zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca
înauntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul
si pe care ni le da Biserica, dar nu putem judeca în afara Bisericii.
Sfintii Parinti spun :ca în afara Bisericii nu sânt Taine
 si Mântuire nu este cu putinta,



“In afara Bisericii nu exista mantuire” spunea Sfantul Ciprian al Cartaginei.
 Cei care merg la biserica cu regularitate stiu
ca Sfanta Liturghie este Jertfa nesangeroasa care permanentizeaza
 si actualizeaza efectele sfintitoare ale Jertfei de pe Golgota.
In cadrul Sfintei Liturghii, crestinii primesc Taina Impartasirii
cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos,
 ceea ce face sa fie considerata miezul vietii crestine, si ne arata
ca nu ne putem mantui decat in relatie cu Hristos prin Biserica.
In urma unor statistici alcatuite de profesori de religie din scolile laice
s-a constatat faptul ca unul din cinci tineri participa
la Sfanta Liturghie duminicala.
 Pentru unii tineri sintagma “a merge la biserica” este inteleasa
ca trecere in fuga pe la biserica si e sinonima cu a aprinde lumanari,
 a da acatist sau liturghie, a spune o rugaciune in Casa Domnului,
iar nu participarea efectiva la Sfanta Liturghie.
 Multi dintre tineri, si nu numai, spun ca se plictisesc la Biserica.
Plictiseala vine si din neintelegerea slujbei, a limbajului liturgic.
 Cand nu intelegi ce se intampla e greu sa gasesti motivatia
 de a participa la slujba. De aceea, cand exista intelegere,
cunoastere si dragoste pentru Dumnezeu, participarea nu mai este un efort
supraomenesc, ci o bucurie a descoperirii prezentei tainice a lui Dumnezeu.
  Multi dintre noi am renuntat la iubirea fata de Dumnezeu si continuam
sa renuntam la participarea afectiva, spirituala din cadrul Sfintei Liturghii.
Toate aceste greseli le facem doar din pricina faptului
ca acea iubire fata de Dumnezeu si de aproapele nostru a capatat
in mintile noastre o alta notiune, nicidecum iubirea pe care noi,
oamenii, o primim zilnic de la Dumnezeu.
Cat de mult pierdem si cat de putin oferim Domnului,
 intr-un singur an, ne dam seama dintr-un simplu calcul: daca am frecventa
biserica in toate cele 52 de duminici, 9 praznice imparatesti
si 12 sarbatori ale Sfintilor Ingeri si ale Sfintilor,
in total 73 de zile de praznuire si am sta la Sfanta Liturghie de fiecare data
cate 1,5 ore, acest timp face mai putin de 5 zile, din cele 365 de zile ale anului.
Asadar, intr-un an, 360 de zile oferim trupului si abia 5 zile sufletului!
Este o adevarata tema de meditatie. Ar trebui sa incercam sa calculam
 cat timp stam in fata calculatorului sau la televizor
si apoi sa raspundem sincer pe ce loc se afla Dumnezeu in viata noastra.

marți, 28 februarie 2012

Din dragoste in dragoste si dintr-o plinatate intr-o mai mare plinatate

    Ascultand cuvantul lui Dumnezeu firea noastra se reanoieste prin
 salasluirea in noi a cuvantului lui Dumnezeu.Stim din Epistola intai a
Sfantului Petru ca judecata lui Dumnezeu incepe de la ,,casa lui Dumnezeu"
(1Petru4:17)si ca cheia lui David se va rasuci.
Stim din Cartea lui Isaia ca Mesia va avea ,,cheia casei lui David"
(Is22:22),adica puterea mesianica,si cu aceasta putere si har tot ceea ce
El deschide,nimeni nu poate inchide,si tot ceea ce El inchide,nimeni nu
poate deschide(cf.Apoc.3:7)
 Cand iti doresti si deschizi usa pentru a deveni crestin,trebuie sa intelegi
sa fii rabdator in incercarile de foc a ispitelor care vor veni si nu sunt putine,
a asupririlor si suferintelor acestei vieti de acum incolo.
     ,,Caci vremea este a se incepe judecata de la casa lui Dumnezeu"
(1Petru 4:17)
      Casa lui Dumnezeu esti tu,judecata lui Dumnezeu  este Calea
lui  Hristos,care se strabate in jos in partile cele mai tainice ale sufletului tau,
Calea lui Hristos este ingusta,dar duce la viata.Crestinul trebuie sa se supuna
focului incercarilor  lui Dumnezeu ,cu credinta,rabdare,
incredere,ca sa devina un mostenitor al lui Hristos,ca fiu legitim,nu ca un
copil nelegitim.Parintele Sofronie spunea:suferinta in lumea aceasta este
un semn al alegerii si nu al nefericirii.Si tot el spune ca,,a trai o viata 
crestina este cu neputinta,insa cu putem face este sa murim,,in toate zilele"
in Hristos(cf.1Cor.15:31)precum a spus Sf .Pavel.Este cu neputinta ca omul
sa-L
intalneasca pe Hristos si sa nu treaca printr-o ,,omorare"un fel de moarte.
  Acest lucru este un fenomen duhovnicesc si reprezinta dorinta omului de
reimpacare cu Dumnezeu se face prin pocainta arzatoare,atinge adancurile
deznadejdiei si trece printr-o infricosata desertare de sine.Se desarta cu
totul pe sine se  micsoreaza pana la a deveni ,,nimic",materia potrivita
din care Dumnezeu poate zidi(cf.Ps 50:11)Toata aceasta desertare este apoi
urmata de plinatatea dragostei desavarsite.Ca sa intelegem
trebuie trait la nivel duhovnicesc nu simtamant de nivel psihologic,si vedem
acest lucru  la  Sf Siluan, care a inteles pacatul nu ca pe o incalcare
 a codurilor morale,ci ca pe o indepartare de dragostea dumnezeiasca
pentru care fusese creat ,el se simtea precum un criminal nelegiuit
 impotriva dragostei Tatalui.
  De aici in colo se va sta inaintea lui Dumnezeu in deplina smerenie
pentru ca, cunosti si vezi multitudinea pacatelor tale,mizeria faptelor tale,
 neputinta ta
                    ,,Cel ce se va smeri pre sine se va inalta"
Numai invatand taina pocaintei prin lepadarea de sine omul
trecem la viata duhovniceasca.
Prin invatarea smereniei este alungata mandria,iar de cate ori
 se va mai  cade  in mandrie, sufletul omului va fi  chinuit si bantuit
 de duhurile rele.
 Fiecare clipa in care Dumnezeu cerceteaza pe om sunt lectii
 care trebuiesc insusite cu atentie pentru toata viata.
Dumnezeu isi retrage harul Sau iar
parasirea este data tuturor,atunci cand crestinul cade in pacat sau devine
lenes si nu se mai ingrijeste de mantuireasa dar si  pentru invatatura si
inaintarea noastra
 

Nasterea omului nou prin moartea omului vechi


Scriptura spune ca pacatul unui om,al stramosului nostru(Adam si Eva)
si moartea,care a venit ca urmare a acestuia .s-au rasfrant asupra
intregului neam omenesc(de la primul om Adam pana ultimul om ce se va
naste pe pamant)asta inseamna ca toti ne nastem cu pacatul stramosesc
Ne aflam pe noi insine,prin urmare,intr-o stare potrivnica firii si
indepartata de ceea ce ne-a sortit noua dintru inceput Dumnezeu si stim ca
la inceput  Adam si Eva erau fara pacat .
 Ca sa ne nastem din nou in starea nestricacioasa,neantinata si nevestejita
aveam nevoie iarasi de harul,milostivire ,de un om,iar acesta a fost
   Noul Adam adica Iisus Hristos.El ne cheama la aceasta renastere prin
cuvintele Sale,,se cade voua a va naste din nou:(In.3:7)
 Aceasta chemare este a lui Dumnezeu ,Celui in Treime,este o chemare
din dragoste iar acceptarea si primirea ei aduce harul Duhului Sfant,care
il impodobeste pe om,calauzindu-l spre o nesfarsita asemanare cu Hristos
,Fiul lui Dumnezeu.Aceasta dragoste nu este pamanteasca ,ci cereasca.
Prin fire,Dumnezeu este cu totul liber in relatia Sa cu omul,El ramane
slobod de patima si nevoie.Omul de asemenea este  zidit dupa chipul lui
Dumnezeu ,(gasim la capitolul Facerea 1:26-Sa facem om dupa chipul si
dupa asemanarea Noastra..iar la Fac 1:27-Si a facut Dumnezeu pe om dupa
chipul Sau...) de aici rezulta ca asemanarea a
lasat-o libera la dorinta noastra ea este o conlucrare intre Dumnezeu si
mine dar cu acordul meu ,cu vointa mea exprimata libera si Puterea lui
Dumnezeu care ma  transforma in asemanare,asta inseamna ca eu am o
 libertate de la Dumnezeu  care nu poate fi constransa de nimeni si nici
chiar Dumnezeu nu mi-o incalca .
 Pe parcursul vieti noi suntem chemati la aceasta renastere si prima
cercetare a omului de catre Dumnezeu rodeste abia atunci cand il gaseste
deschis sprea a primi energia harului Sau cu buna vointa  a omului.
  Cresterea intr-o viata crestina are doua vointe care trebuie unite,cea
dumnezeiasca si necreata  impreuna cu cea creata si omeneasca.
 Impreuna-lucrarea  Duhului Sfant cu vointa omului savarseste o taina
in viata fiecarui om.Masura darului Sau depinde de liberul
 consimtamant al omului.


duminică, 26 februarie 2012

Un suflet dominat de cel rau.

   

 Un suflet care este dominat de cel rau,traieste in iluzia ca este centrat in realitate pe adevar.
 El suprapune minciuna peste constiinta lui,pentru ca diavolul il mentine incomjurat in voalul
puterii si al mandriei,anulandu-i tot mai mult contactul cu realitatea.Cel cuprins in aceasta
inselare se afla intr-un pericol inimaginabil,pentru ca prabusirea ii va fi direct proportionala
cu inaltarea (omul mandru se inalta).
 Ceea ce este groaznic este ca el se inconjoara cu oameni slabi,dependenti,covarsiti de  lipsuri
si nevoi,si astfel el se afla in plina vulnerabilitate,pentru ca nu mai poate fi ajutat de cei din jurul
lui .Anuland din start oamenii cu personalitate,oamenii puternici ,echilibrati din preajma lui ,
oameni care i-ar risipi valul inselaciunii,pentru ca el nu-i poate tolera,nu-i suporta,ii respinge
pentru ca-i distruge imperiul fragil al minciunii,isi anuleaza ,de fapt sansele de salvare.
  Singura modalitate prin care cineva aflat intr-un stadiu de mandrie mascata care totusi traieste
intr-o suferinta cumplita,poate fi salvat este rugaciunea necontenita si o revarsare neconditionata
a iubirii lui Hristos asupra sa.
 Un astfel de om starneste prin manifestarile lui,revolta,dorinta de a lovi si a fi lovit,de a pedepsi.
Daca  reusim, cu ajutorul lui Dumnezeu ,sa trecem peste aceste prime impulsuri,vom vedea ca in
spatele urletului autoritar,al exteriorizari in forta si stapanire ,al rasului detasat,al lipsei de griji
se ascunde da fapt,un murmur tanguitor ,o voce stinsa a sufletului sau robit ,o rugaciune abia
soptita:Ajuta-ma..ajuta-ma ,te rog..nu ma lasa !
 Numai Iisus Hristos ne poate pregati inima pentru a auzi aceasta soapta,pentru ca acest murmur
nu este al buzelor,ci al sufletului,al inimii.Cel cazut in mandrie,in slava desarta,in lacomie,in
invidie,in egoism,in ura,in desfranare,in curvie si in preacurvie,in obsesia de a poseda bunuri
materiale sau in orice fel de patima transmite asupra lui:
ochilor nu ma privi-ti urechilor:astpati-va,sunt grotesc ,pumnului:loveste-ma!
gurii si buzelor:ocarati-ma ,mintii :judeca-ma si condamna-ma!
            Si astea toate intr-un murmur interior.
Noi cei care am trait sub robia acestor pacate,ne vine sa distrugem aceasta manifestare
nefireasca a raului,cu atat mai mult cu cat ne aducem aminte de cum eram noi,pentru ca-mi
pune in evidenta cum eram si cum puteam deveni!
 De fapt agresiunea noastra fata de cel cazut isi are radacina in agresiunea mea fata de mine insasi,
este agresiunea fata de omul cel vechi,pe care il mai confund cu fiinta mea integrala,neintelegand
modul in care Hristos restaureaza si rascumpara mereu in fiecare clipa,prin jertfa Sa,sufletul
nostru.
...De fapt cel cazut si cuprins in patima,desi pare atat de fericit si plin de sine,poarta mereu o
licarire adanca in inima lui,o soapta a sufletului in care-i poti simti si resimti tristetea tragica,
neputinta de a se salva.
 Te va lovi,te va jigni,va incerca sa te determine sa te razbuni,pentru ca el este cuprins salbatic
in patima
                         Trebuie doar sa rezistam!
Sa cerem  mereu ajutorul lui Dumnezeu si razista in rugaciune si iubire!
Iubirea lui Dumnezeu ii va topi inima.Nu va intelege si asa se va sparge totul  treptat in mintea
lui,tot edificiu minciunii,mintea lui nu va intelege cum NU se naste in tine ura,revolta,
resentimentul,razbunarea.
  Stai in rugaciune,in har,in Liturghie si in Taina Iubirii lui Hristos,stai neclintit,si asculta-i acel
murmur tainic a acelui cazut.Pe masura ce-l asculti,el se amplifica,aceasta este o taina
extraordinara .Cand omul cazut isi va auzi propriul murmur,propria tanguire a sufletului,
propriul dor,propria dorinta de a-L  chema la Dumnezeu,poti considera ca a inceput drumul sau
spre casa cereasca.Ascultand ceea ce celalalt nu poate sa auda din sine insusi inseamna sa avem
dragoste,rabdare,mila de omul cazut.
                         A sti sa asculti e o arta.
 Eu nu am inteles acest lucru pana ce Dumnezeu nu mi-a trimis oameni care sa auda tanguirea
sufletului meu.
Vuietul mintii mele,vartejul gandurilor,furtunile dezlantuite ale propriilor mele obsesii,ganduri,
frustrari,nevroze,tot trecutul meu,tot prezentul meu,cu toate conexiunile pacatelor mele,
a neamului meu,urlau cu strigat puternic,asurzitor in mine.
Cum puteam sa-mi aud inima,dorul inimii,singura?Mare este iubirea si mila lui Dumnezeu !

Semnul lui Iona reprezinta Calea pe care a umblat Domnul

 -piramina rasturnata-


  Text:Arh.Zaharia din: Largiti si voi inimile voastre!

 Biruinta a intrat in lume prin pogararea lui Hristos la iad si
apoi prin inaltarea Lui(cf.Ef.4:10).
 Cand Domnul ii propune lui Siluan iadul-si,prin Siluan,generatiei
noastre deznadajduite-El daruiete putinta pogararii,a plecarii
in jos;si ii dezvaluie mijlocul si calea catre smerenie,astfel
incat,devenind asemenea Domnului,sa poata dobandi biruinta
duhovniceasca.Aceasta este o calatorie duhovniceasca si
Arh.Sofronie,spune ca ,,cei care sunt calauziti de Duhul Sfant
nu inceteaza sa se osandeasca pre sinesi"in calatoria lor in jos,
spre Hristos,Care este Capul ,,piramidei rasturnate".El tine
toata greutatea piramidei pe umerii Sai si ridica pacatul lumii.
 Parintele Sofronie infatiseaza aceasta teorie a ,,piramidei
rasturnate"in cartea sa despre Sfantul Siluan.El spune ca
fiintarea intregii lumi este asemenea unei piramide:la varf stau
puternicii pamantului,care stapanesc natiunile(Cf.Mt.20:25),
iar la baza se gasesc masele.Dar duhul omului,prin firea sa,
cauta egalitatea,dreptatea si libertatea duhului si,prin urmare,
nu este multumit de aceasta ,,piramida a fiintarii".
 Atunci ce a facut Domnul?
 A luat aceasta piramida,a rasturnat-o si S-a asezat pe Sine la
baza,devenind astfel Capul ei.A luat asupra Sa greutatea
pacatului ,greutatea neputintei intregii lumi,si de atunci incolo,
cine mai poate intra la judecata cu El?
 Dreptatea Lui este mai presus de mintea omeneasca.Asfel,ne-a
descoperit noua (oamenilor)Calea Sa si,facand aceasta,ne-a aratat
ca nimeni nu poate fi indreptatit decat prin ea.Asadar ,toti cei
care sunt al Lui trebuie sa se pogoare,ca sa se uneasca cu El-
Capul piramidei rasturnate-pentru ca acolo adie,,mireasma"
Duhului Sfant,acolo se afla puterea vietii dumnezeiesti.Hristos
sustine singur piramida,dar apropiatii Sai,apostolii si sfintii
Sai,vin si impart cu El aceasta greutate.Cu toate acestea,chiar
daca nu ar mai fi fost altcineva ,El ar fi putut sustine piramida
de unul singur,pentru ca El este atotputernic;dar Ii place sa
impartaseasca totul cu apropiatii Sai.
  Cand omul constientizeaza toate acestea intelege ca trebuie sa
afle cu orice pret calea pogorarii,care este calea smereniei,si
sa devina apropiat al lui Hristos,Care este Incepatorul acestei
cai.
  Atata insemnatate avea pentru Domnul aceasta ,,pogorare" incat
atunci cand fiii lui Zevedei au cerut tronuri imparatesti,le-a
spus ca aceasta este nebunie.Altfel spus ,a cere sa te ,,inalti"
este nebunie,deoarece este calea lui Lucifer,care voia sa-si
aseze tronul deasupra tronului lui Dumnezeu.Adevarata cale a
unui stapan este sa slujeasca,sa se pogoare,sa fie cel din urma
 Tuturor celor care se cred pe ei insisi vrednici de inaltare,
fara sa bea paharul pogorarii,Hristos le-a spus o data pentru
totdeauna:,,Nu stiti ce cereti"(Mc.10:38)
 Cat despre Capernaum ,care cu trufie,,cauta semn"(cf.Mt.12:39)
Domnul i-a spus :,,Si tu,Capernaume,care pana la cer te-ai
inaltat,pana la iad te vei pogora(Lc.10:15)
 Insa El l-a ridicat si indreptatit pe vames care ,,nu voia nici
ochii sai la cer sa-i ridice"(Lc.18:13),ci implinea legea lui
Hristos,care zice:,,Cel ce se va inalta pre sine se va smeri si
cel ce se va smeri pre sine se va inalta"(Mt.23:12,cf.Lc 18:14)
 Vamesul si-a plecat capul si mintea ,si pogorandu-se si-a
aflat inima,iar in inima L-a aflat pe Dumnezeu(cf.Lc.18:10-14)
 Cand Domnul era slavit de oameni ,El nu Se temea de mandrie,
ci cautaintotdeauna sa ne dea pilda Calea Sa smerita,zicand:
,,Ca trebuie sa Se dea Fiul Omului in mainile oamenilor
pacatosi si sa Se rastigneasca si a treia zi sa invieze"
(Lc.24:7).Adica ne dadea pilda sa nu ne avantam la lucrurile
marete.
 Astfel ,Calea Domnului se intinde,prin moarte pe Cruce,pana la
partile cele mai intunecate ale iadului;tot asa si pogararea
in apele botezului.In botez,facem legamant ca vom fi
,,morti pacatului" si ,,vom via numai lui Dumnezeu" Botezul este
o urmare a pildei Caii Domnului .Cand ne pogaram in apele botezului
Il intalnim pe Hristos si ne imbracam in El(Gal.3:27),si ne
ridicam renascuti ,,intru innoirea vietii"(Rom.6:4),pentru ca El
S-a pogorat mai intai in ape si le-a sfintit.Pogorandu-ne mai
intai in apa,in ascultarea poruncii Sale,ne ridicam reinnoiti
 ,,Pogorarea" noastra inchipuie moartea Sa,si este o moarte
adevarata,pentru ca murim pacatului(stramosesc),iar,,ridicarea"
inseamna renasterea noastra ca fii ,,intru innoirea vietii"
 La fel si intampla si atunci cand ni se porunceste sa ne pogoram
la iad(aici e vorba de iadul din launtru nostru ,dar nu numai)
nu pentru ca sa pierim,ci ca sa putem face cunostinta
chiar si acolo cu minunata taina a dumnezeiestii si smeritei
iubiri care se pogoara pana in acele inspaimantatoare tinuturi
 Pentru ca astfel inaintea acestei iubiri marete sa ne putem
smeri pana in sfarsit si,la randul nostru,sa-I fim recunoscatori
lui Hristos in chip atat de desavarsit si de neclintit,astfel
incat,nici un loc,nici macar iadul,sa nu ne poata desparti de
Dumnezeu si Mantuitorul nostru(cf.Rom.8:35-39).
 Omul nu va avea niciodata deplina cunoastere a tainei lui
Hristos,daca nu va fi trecut el insusi,asemenea Lui ,prin iad
  Aceasta smerita calatorie in jos este calea pe care Sfanta
Biserica ne-o arata.Daca cercetam cu atentie gandirea sa,asa
cum este ea exprimata in rugaciunile sale,vom vedea din nou
aceasta indoita miscare de pogorare si ridicare.De exemplu,
inaintea slujbei botezului sau a Sfintei Liturghii,il vedem pe
slujitorul Domnului( calugar,preot )smerindu-se pe sine si
pogorandu-se in duh asa incat sa poata fi imbracat cu putere de
Sus,ca sa savarseasca slujba lui Dumnezeu si astfel sa fie
ridicat la cele de Sus ,impreuna(dimpreuna)cu credinciosii pe
care Duhul Domnului i-a incredintat lui.(Rugaciunea de dinaintea
Heruvicului).
 Aproape toate rugaciunile insemnate ale Bisericii se impart in
doua parti:prima parte este pogorarea in duh,a doua este
ridicarea prin strigatul credintei,lasandu-ne in grija
nemarginitei milostiviri a mult-milosardului nostru Dumnezeu.
 Ca sa ne dam seama de acest adevar ,este de ajuns sa citim
rugaciunile de dinaintea Sfintei Impartasanii.Prin pocainta
dobandim smerita plecare ,,sub mana cea tare a lui Dumnezeu,
ca sa ne inalte pre noi in vremea cuvenita"(1Petru 5:6)
 Acel minunat dascal din Scara,Sfantul Ioan Scararul ,spune
in capitolul sau ,,Despre pocainta"ca prin primirea de bunavoie
a osandirii si pedepsei ,scapam de pedeapsa cea vesnica"
          ,,Dumnezeu nu judeca de doua ori"
 Daca acum ne judecam noi insine de bunavoire,suntem slobozi
de jedecata ce va sa fie(cf.1 Cor.11:31)
 Judecata de acum inseamna sa ne cercetam pe noi insine in
lumina poruncilor Sale.
 Pogorarea este Cale Domnului Insusi ,insa ea duce la viata
si de aceea noi nu trebuie sa deznadajduim.Dupa intruparea
Domnului ,dupa pogorarea Sa la iad si inaltarea care i-a urmat
puterea acestei taine este nemasurat mai mare,pentru ca nu mai
exista nici un loc in lumea zidita care sa nu fie plin de energia
Fetei Sale.
 Trebuie sa subliniem in chip limpede ca toata puterea tainei
ce se ascunde in cuvantul,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui"
se datoreaza faptului ca pogorarea Domnului la iad a fost de
,,Bunavoie" si ,,Fara de Pacat"
 E s-a datorat numai ascultarii si dragostei Sale fata de
 Parintele Sau-Dumnezeu Tatal-si dorintei de a mantui pe omul
cel cazut.
 Iata de ce,pentru ca pogorarea noastra sa fie binecuvantata
si roditoare,trebuie sa fie de bunavoie si dupa porunca
Domnului.Este greu pentru noi sa-i intelegem profunzimea,fara
sa fi avut o traire similara.Totusi ,intrucat aceasta traire
este expresia traditiei vietii nevoitoare a Bisericii,
vom incerca ,referindu-ne la Sfintii Parinti,sa patrundem
pana la esenta ei si sa-i intelegem puterea ,fie si numai
in parte.
 Acest cuvant ,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui " este
o porunca a Domnului ,prin care suntem chemati sa-I urmam Lui
in pogorarea Sa,incredintandu-ne in acelasi timp milostivirii
Sale si mantuirii vesnice pe care a dobandit-o pentru noi prin
inaltarea Sa.Simpla deschidere a inimii spre a primi acest
cuvant si a-l implini in viata noastra atrage harul lui
Dumnezeu.Fiind Lumina dumnezeiasca,acest har descopera si
intareste acest adevar:Iadul este locul in care omul se afla pe
sine despartit de Dumnezeul dragostei"
 Omul afla acolo pacatul,nedreptatea ,saracia lui duhovniceasca.
 Aceasta cunoastere pentru om aduce pocainta sufletului.
 Pocainta este un dar pretios al lui Dumnezeu;este inceputul
smereniei si pregateste ,,salas" lui Dumnezeu in noi.Ea da
nastere curajului duhovnicesc
 Vedeti ,putem merge la un psiholog,si el ne va analiza si va
scoate la lumina toate neputintele si defectele noastre,insa
nu castigam prea multe cu asta.Dupa aceea,cadem in deznadejde!
 Dar cand harul lui Dumnezeu il descopera pe om vadindu-i
toata goliciunea ,toata neputinta,toata saracia (pentru aceasta
este nevoie ca fiecare sa aiba duhovnic-preot,asa ne vorbeste
 Dumnezeu)-acel har ii da si curajul sa le depaseasca.
           In aceasta consta deosebirea!
Putem merge la un psiholog ca sa ne cunoastem pe noi insine,si
aceasta poate fi un lucru bun,dar nu are valoare mare.Dar cand
Dumnezeu ne descoprera starea noastra cea adevarata,(si de obicei
se face prin duhovnic-dar nu numai)El ne va da si puterea sa o
depasim,iar acest lucru este de mare pret.
 De aceea prorocul spune:,,Doamne,arata-mi mie si voi cunoaste"
 Adevarata cunoastere de sine vine de la Dumnezeu prin
 cunoasterea lui Dumnezeu.Ca o trasatura a harului ,aceasta
cainta da nestere barbatiei duhovnicesti.Sfantul Simeon Noul
Teolog spune :,,Ce este mai viteaz decat<<o inima infranta si
smerita>> (Ps.50:18)Fara nici o greutate alunga multimile
cetelor dracesti si le urmareste pana in sfarsit
 Aceasta cainta este barbatia duhovniceasca ,intrucat este
singura stare in care omul ,insuflat de harul lui Dumnezeu,
indrazneste sa-si priveasca in fata saracia duhovniceasca,
si nadajduind ca Cel Ce i-a descoperit adancurile pustiirii
sale este,de asemenea ,in stare sa-l treaca nevatamat pe malul
celalalt,unde Se afla Dumnezeu,atribuind toata dreptatea lui
Dumnezeu in timp ce propria fata ii este acoperita de rusine
(cf.Dan.9:7)Pentru aceasta ,Sfantul Ioan Scararul zice ca
barbatia duhovniceasca inseamna biruinta,si este un dar pentru
urcusul nostru dohovnicesc
,,Fericiti cei saraci cu duhul ,ca a acelora este imparatia
cerurilor"(Mt.5:3)
 Sfantul Siluan in cantarea sa mult iubita:
Curand am sa mor si sufletul meu ticalos se va pogora in
intunericul iadului.Am sa ma chinui de unul singur in flacarile
intunecate,plangand dupa Domnul meu:Unde esti Tu,Lumina
sufletului meu?Pentru ce m-ai parasit?Nu pot trai fara de Tine>>
 In prima jumatate a ,,psalmului" el isi aseaza sufletul
in focul iadului,care stinge tot gandul patimas(mandria),in
timp ce in a doua parte se indreapta in duh catre dragostea
si milostivirea lui Hristos,pe Care Il cunostea si Il purta
in inima sa.In prima parte ,el isi croia drum,cu smerenie,in jos
o cale a pogorarii,pe care trufasul vrajmas (cel rau) nu o poate
urma.Vrajmasul vrea intotdeauna sa se inalte si de aceea,atunci
cand incercam sa ne pogoram,ne lasa in pace-el nu se poate
pogora.Drept aceea,atunci cand suntem chinuiti de ganduri,
mai lucrator decat rugaciunea este sa ne oprim,sa ne adunam
mintea in inima,si sa spunem:
 Doamne ,Tu stii ca sunt cel mai rau dintre toti!"
 Acest gand ,,arde "inima si atunci vrajmasul pleaca.
Este mai lucrator decat rugaciunea :este tot rugaciune
dar de alt fel.
 Si as dori sa inchei amintind cuvintele Sfantului Vasile
cel Mare :
,,Faceti de bunavoie ceea ce este de facut de voie.Nu crutati
viata care fara de voie se va lua de la noi"
 Altfel spus,trebuie sa alegem:ori sa traim pentru a muri,
ori sa murim (pacatului)pentru a trai(Cf.Mt.10:39)
  
                                Iertati.
                         Doamne ajuta!Amin!

,,Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"

Refuzul de ati vedea neputinta ,slabiciunea vine din teama ,dar si de la cel rau.
Daca sta si analizam din exterior lucrurile (stiu ca acest lucru e greu),dar daca vrem si cerem
 ajutorul Domnului se poate.De aceea S-a facut Om ca sa faca El in noi si cu noi ceea ce ,altfel
nu putem.Nu te teme ,Dumnezeu nu se supara pe tine,ci sufera pentru tine pana te vei hotara
sa alegi bucuria de a fi cu El!.El ne asteapta ,ne intelege ca nu putem mai mult acum,si asteapta
sa vrei Tu sa te ajuta El,nici nu realizam cata rabdare si dragoste are Dumnezeu cu cei ce cad
din neputinte.Daca tu faci ce poti si totusi cazi ,INDRAZNESTE sa ceri mereu,si mereu,iertare
ajutor si ridicate ca sa faci binele pe care il doreste inima ta.Frica aceasta nu vine de la
Dumnezeu,vine de la cel rau,si e nevrotica.Fugi de ea si alege increderea ,cere ajutorul lui
Dumnezeu si lasa-L sa te ajute! Nu ii da peste mana vrand sa faci tu !Trecerea de la omul cel
vechi plin de rani de pacate, la omul cel nou cuprinde intreg omul: trup si suflet.Vindecarea
omului se face si prin post,si efectul postului se vede prin cresterea omului cel nou care cu timpul
rastigneste patimile omului vechi si invie in Hristos.La inceput noi nu putem intelege adancimea
pacatului nostru.Straturi peste straturi ,peste alte straturi,intarite peste inima noastra.
De atatea ori am cantat Fericirile.
,,Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"Si din neputinta mea,am inteles
mult mai tarziu .Doamne cat pacatuim intelegand Scriptura o colectie de metafore si mituri...
Chiar daca ne-ar urla cineva in fata:Acesta este Adevarul!.nu suntem capabili sa-l acceptam
sa-l intelegem,ca nu ducem doar povara pacatelor personale.Cand eram copila si tanara
mi se parea tare nedrept,pe masura ce Tu ,Doamne  ma cresti mintea si inima mea accepta tot
mai mult aceasta.Ducem povara pacatelor personale,impreuna cu pacatele stramosilor
nostri,si pe cele ale neamului nostru si ale omului intreg,pentru ca suntem cu totii un singur om
intr-o multitudine de persoane stiuta doar de Dumnezeu!Le mostenim atat pe cele bune cat si
pe cele rele ale stramosilor nostri,pe verticala timpului,iar pe orizontala,mostenim mereu
prezentul celor impreuna cu care traim,fata de care gresim sau facem bine.Insa ca persoane
unice suntem deplini raspunzatori de modul in care ne raportam la trecut si la prezent .
Insa cu cat ne apropriem mai mult de Iisus ,cu atat suntem mai aproape de firescul vietii
noastre,si reducem schizofrenia(neputinta,boala,pacatul) noastra interioara si exterioara cu
lumea.Si numai recunoscand cat suntem de slabi si neputinciosi asumandu-ne acest lucru,cu
durerea noastra si mila Lui,incepem sa ne vindecam si sa-i ajutam si pe ceilalti.
Aceasta povara o traim  ca pe un blestem pana ce descoperim ,,darul" lui Dumnezeu facut
noua de El :energia Sa necreata prin care setransforma acest blestem in binecuvantare,
purtandu-ne povara cu iubire din Iubirea Lui!Atunci totul se transforma si se preface in dar!
Si viata devine un dar sfintit!Aceasta este Euharistia (Sfanta Impartasanie)pe care suntem
chemati fiecare in parte,sa o savarsim cu noi insine si cu toata viata noastra.
 Vom descoperi ca exista un punct in care trebuie sa intelegem ca nu-l mai ajut pe celalalt
cocolosindu-l si mentinandu-l in caldicelul unei relati precaute,fade.In acel punct facem gestul
prin care ies,fac pasul in afara,dar nu oricum,ci INAINTE pentru ca vad ca celalalt ,de mandrie,
de frica,din neputinta,refuza asta si cu rugaciune si dragoste ,Dumnezeu imi mangaie sufletul
prin darul increderii ca celalalt ,vazandu-ma reusind va face si el pasul inainte.
Da!Exista momente in care pasul nu-l mai putem face impreuna ,ci singuri,si sa fim siguri
ca Dumnezeu nu-i va uita pe cei dragi prin credinta si rugaciunea noastra.
Cand nu te rogi si nu crezi exista riscul ca lelalalt sa inteleaga gestul nostru drept lepadare de el,
si nimic nu este mai dureros si mai groaznic decat sa se simta cineva lepadat.Exiasta o limita
prin care putem risipi frica celuilalt prin prezenta si totusi absenta noastra doar in cuprinderea
iubirii Lui,Dumnezeu care va risipi complet teama.
 Nu ma lasa ca lepadarea mea de vrajmas (cel rau)sa fie o lepadare de aproapele!
Oamenii induhovniciti,au acest discernamant,aceasta capacitate de a intelege cum sa tina
aproape omul,indepartand simultan pacatul.
                              Binecuvinteaza Doamne pe toata lumea!

Adresarea Domnului cu ,,femeie'' facuta Maici Sale

                           

                                             Text:M.Siluana-Cunoaste-L pe Domnul Cel Viu pe viu!.

Pentru ca  multe persoane citeste aceasta ca pe o mustrare,e bine
sa citim si sa aflam de ce aceasta adresare!
                                                   De ce?
Pentru  ca in urma caderii si a pacatelor care au decurs din ea,a fi
femeie era o rusine.Femeia a trait mii si mii de ani doar ascunsa cu
rusine in rolurile ei de mama,sora,sotie,fiica,iubita sau slujnica.
Ea a purtat si,din pacate ,inca mai poarta,pe umerii ei fragili si
delicati,povara rusinii si vinovatiei de a fi ceea ce Dumnezeu a
facut-o:Femeie!
   Dar iata ca la ,,plinirea vremii",Tatal ei Cel ceresc L-a trimis
pe Fiul Sau Dumnezeiesc sa Se faca Om in pantecul ei feciorelnic
si ,cu puterea Duhului Sau Cel Sfant,curatit de toata intinarea
istoriei.Si S-a nascut ,si a fost alaptat si crescut ,si la prima aratare
a slavei Lui,la nunta din Cana,inainte de minunea prefacerii apei
in vin,a aratat lumii cine este mama Lui cea dumnezeieste iubita
de El :femeia!
 Acum,femeia crestina,cand are urechi de auzit,stie darul si se
bucura de el!
    Fii plina de bucurie ca esti femeie dupa voia Lui cea sfanta!

                                     Cu dragoste M.Siluana.

Traire-simtire-duhovnicesti

                                                               Din: Cunoaste-L pe Domnul Cel Viu pe viu!

Doamne.Inaintea Ta cad si ma rog.Simt asupra mea ispite puternice si inteleg acum ca nu sunt
vrednic de iertarea Ta,nu am cum sa o primesc pentru ca mandria imi ucide firava pocainta.
Darul tau este desavarsit,....dar inima mea e atat de acoperita de necuratie.
 Cum sa ma smeresc mai mult fara sa fiu calcat in piciare de ceilalti?!Ajuta-ma!
Pentru ca sufletul meu poate castiga mult din umilinta ,atunci cand e totala si nesfarsita in
fata celorlalti,...dar folosi-se-vor,oare ,cei dragi din jurul meu de aceasta batjocorie a mea?
 ...Ce intrebare prosteasca si naiva ,dar asa sunt si ma simt eu astazi,prost si naiv.
 Aici este marea mea lupta si sper sa reusesc,sa nu ma mai mint...
 Inca nu am invatat sa fiu bland si iertator fara sa par inaintea celuilalt slab,neputincios ,si
demn de dispret.

 Cand stau puternic si drept inaintea aproapelui meu,el ma percepe rau si mandru.
Iar cand stau plecat in frateasca iubire si iertare,el ma percepe slab,demn de dispret.
Oare nu am destula rabdare pentru a astepta roadele?
Simt atat de clar ca este o cale prin care pot da imbratisarea frateasca,fara sa par patetic,
prin care pot sta demn,fara sa fiu mandru,prin care pot fi smerit,fara sa par prost,sau
lingusitor,sau lipsit de personalitate.
 Orice exagerare a mea creeaza in celalalt,care adesea este la fel de bolnav ca mine,o
exagerare asemanatoare sau chiar  una in sens opus.
 Cautam oameni echilibrati mereu,ca sa ne odihnim in prezenta lor.
 Cand sunt singur ,adesea ma simt bine si echilibrat,mai ales cand sunt in rugaciune sincera
cu Tine.Cand sunt inconjurat de oameni,miscarile sufletelor lor ma dezechilibreaza,ma agita,
ma inspaimanta,ma entuziasmeaza excesiv,cu alte cuvinte imi pierd cu usurinta pacea pe care
simt ca o am de la Tine.Atunci (in acel moment)nu reusesc sa fac altceva decat sa intru in
retragere,in indiferenta,in tacere sau in manie,furie,mandrie,slava desarta,pentru a
contracara dezechilibrele mele interioare generate de raportarile la ceilalti.Trebuie sa fie o cale
de a sta natural si firesc ,chiar si in mijlocul celor mai nefiresti oameni.
Gresesc pentru ca le vad lor defectele?Gresesc pentru ca nu te am mai mult aproape de inima
mea si adesea uit de Tine.Ca nu ma rog suficient.Ca nu ascult cuvantul Tau atent.
Ca nu-mi cer iertare celor din jurul meu suficient.
 Indraznesc inaintea Ta Raman in rugaciune,primesc linistea  in pace....
 Intr-o zi ,voi invata si voi simti mai mult cum sa Te cunosc ,cum sa Te iubesc mai bine.
 Dar pentru asta te rog ,sa nu ma lasi pustiu si neajutorat .Sa nu ma judeci dupa faptele
mele de acum,te rog,scoate inaintea mea mai multe ocazii pentru a face fapte bune.
 Da-mi sa-l ajut pe aproapele meu,fara sa-mi caut slava desarta in asta.
Invata-ma sa caut sa fac voia Ta ,sa ma lepad de voia mea cea rea si sa-mi unesc voia cu
dumnezeiesc harul Tau.
 Iti multumesc pentru aceasta minunata zi.
 Iti multumesc pentru cruce si pentru binecuvantare.
 Revarsa harul Tau peste toti cei dragi ai mei,iar daca mai este un vrajmas de care am uitat
sau de care  nu stiu si care ma impiedica sa Te iubesc si mai mult  Doamne,rogu-te,arata-mi-l
si invata-ma ,ajuta-ma sa-l inteleg si sa-l iubesc.
  Camare este mila Ta si nadejdea mea de-acum numai in Tine,Mantuitorule!
                                                                                             Amin!

Text:  C

sâmbătă, 25 februarie 2012

Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui !

   


 Noptile si toate necazurile pe care le avea Sf.Siluan erau consacrate rugaciunii ,,isihastre"in liniste si singuratate.
 Problama principala care-l framanta era aceea de a sti cum se castiga cum se pastreaza si din ce cauze
  se pierde harul dumnezeiesc..In ciuda eforturilor ascetice  exceptionale la care se supunea,
succesiunea continua si epuizanta  de veniri ale haruluisi de parasiri  nu inceta
Cu toata asceza si rugaciunea,lumina harului il parasea adeseori,iar in locul ei simtea
cum in jurul lui se ingramadeau demonii.
     Descurajat de ,,inutilitatea" eforturilor depuse in acest scop,Siluan cade din nou timp de un ceas
 in ghearele  unei disperari infernale,vecine cu moartea si necredinta.
 Cand deznadejdea a scazut in intensitate a incercat ridicandu-se de pe scaunel
 sa se inchine la icoane,dar vede chilia plina de demoni si silueta infricosatoare a unui demon
  punandu-se intre el si icoane,asteptand ca cuviosul inchinandu-se lor sa i se inchine defapt lui,
  Descurajat Siluan se aseaza,pleaca capul si se roaga indurerat
         Doamne ,vezi ca demonii ma impiedica sa ma rog cu mintea curata.
Invata-ma ce sa fac ca sa se departeze de la mine?
Si atunci aude in inima glasul Domnului:
Sufletele celor mandri sufera de-a pururea din partea demonilor"
        Atunci Siluan zice
Doamne,Tu esti milostiv,sufletul meu o stie Spune-mi ce sa fac ca sufletul meu sa se faca smerit?
Si din nou Domnul ii raspunde in inima sa,dandu-i solutia practica a problemei,
metoda cea mai sigura a castigarii smereniei:
                  Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui
Enigmatica si socanta,aceasta scurta fraza concentreaza esenta mesajului spirutual
  adresat prin Siluan de Hristos umanitatii  contemporane
.Poate tocmai caracterul ei  paradoxal si provocator la adresa
,,crestinismului"ofera insa explicatia succesului in epoca noastra dominata
  de un sentiment crescand de disperare  in fata absurditatii generale a existentei
 ca si a experientelor istorice cu adevarat ,,infernale"pe care urma
 sa le aduca cu sine secolul nostru.
    Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui pentru talcuire exista trei sensuri posibile
     1 :psihologic-subiectiv si cel mai raspandit,ca un cuvant de mangaiere si incurajare
pentru suferinta umana,ca un fel de-a spune ,,Viata mea e un iad,dar Dumnezeu
imi spune ca si in aceste conditii dificile nu trebuie sa disper
   2 :analogic-obiectiva,ca o expresie aduse  de Evanghelia lui Hristos prin Fericirile
 si crucea Sa ca un fel de a spune Nu ajungi la inviere decat tracand  prin moarte,
a slava numai prin umilinta,la bucurie si lumina numai prin suferinta si intuneric"
   3:ascetic-terapeutic si cel mai dificil de inteles si practicat autocondamnarea
 ca arma de lupta impotriva mandriei si a disperarii,
 aceasta din urma fiind ea insasi o forma extrem de subtila a orgoliului.
     Perceput astfel,cuvantul apare ca expresie  a unei pocainte de maxima incandescenta
 si permite evitarea celor doua extreme egal de pagubitoare speranta fara contiinta pacatoseniei
(sunt un sfant ,ma voi mantui fara efort)si respectiv constiinta pacatoseniei
 fara speranta(nu ma voi mantui niciodata)
   In aplicarea lui insa cuvantul cuviosului Siluan trebuie adoptat
  pe masura puterilor fiecaruia in sensul unei inaintari prin Nejudecare,
Autocondamnare si Cainta pe calea dobandirii smereniei,poarta Imparatiei.
   De atunci Siluan cunoaste cauza  ultima a pierderii harului
mandria,radacina pacatului stramosesc si samanta mortii in om.
Intelege ca secretul ultim al ascezei crestine,sensul ei profund si specific,
cheia ei,se concretizeaza in dobandirea smereniei
Iar calea castigarii smereniei este cea a urmarii  si asemanarii,e golirea de sine
(Kenoza)si pogararea mantuitoare a lui Hristos.
Numai cine il urmeaza pe Domnul in rugaciune cu sudoare si lacrimi
 de sanga din Ghetsimani,in suferinta atroce,singuratatea si parasirea de toti
de pe Golgota si pogorarea prin moarte pana in intunericul si adancurile
 ultime ale iadului,doar acela se poate invrednici de lumina si bucuria Invierii si Inaltarii impreuna
cu El la cer.Alta cale nu exista Viata crestinului nu poate fi alta decat viata lui Hristos pe pamant.
  In mod inevitabil ea intalneste in desfasurarea ei ispitirile,persecutiile.crucea,dar si pogorarea
in iad fara de care insa nimeni n-ajunge la inviere si inaltare.
Exista deci NU o singura smerenie,cu doua o ,,smerenie"ascetica a omului ,
generata de constiinta pacatoseniei proprii,si,,smerenia"lui Hristos,
iar cea dintai trebuie sa se transforme in cea de-a doua.
Smerenia lui Hristos este-modul de existenta vesnic al Fiului
 in sanul Sfintei Treimi,descoperit in iconomia kenozei,pogorarii si ascultarii Sale
 mantuitoare pentru noi pana la iad.

   Si astfel cuviosul Siluan va scrie:Smerenia e lumina prin care putem
 vedea Lumina-Dumnezeu.Nimeni nu poate cobora fara primejdie
 de unul singur la iad decat numai impeuna cu Hristos Smerenia este arma nebiruita prin care
 omul poate respinge toate ispitele si atacurile demonilor si in primul rand pe cele ale mandriei.
Lupta cu mandria si neascultarea e ultima etapa in calea care duce la infierea omului
in Dumnezeu Cel in Treime si la nepatimire.Mandria inaltandu-l amagitor pe om
doar ca sa-l arunce si mai adanc in prapastia disperarii si necredintei,ea il face pe om sa piarda harul.Ca sa lupte impotriva ispitelor inaltarii,crestinul nu are alta cale decat sa se coboare cat mai jos cu putinta,
pana la iad socotindu-se vrednic de chinurile vesnice si osandindu-se pe sine,(doar pe sine!!!)
dar asteptand si nadajduind in mila si iubirea nemarginita a lui Dumnezeu Care cuprinde totul ,inclusiv iadul.
Pentru crestinul adevarat la fiecare asalt al mandriei sau al oricarei alte patimi,sufletul coboara cu mintea in iad,miscare ce paralizeaza orice lucrare patimasa a sufletului,suflet care socotindu-se pe sine insusi
NU PE ALTII! vrednic de osanda vesnica ,vrajmasul se va departa de el neputandu-l urma in smerenia
si pogorarea sa extrema,iar sufletul se intoarce liber spre Dumnezeu rugandu-se cu mintea curata.

    Sfantul Ioan Sinaitul in faimoasa  Scara a Raiului ne spune despre smerenie ca despre un ,,abis"
Nu putem noi,cei ce am cazut in groapa faradelegilor sa iesim de acolo,daca nu ne scufundam in abisul smereniei.Daca mandria a facut pe unii din ingeri draci,smerenia poate face negresit din draci ingeri"
Cei care au aflat abisul smeritei-cugetari alunga de la ei tot razboiul,se ingroapa impreuna cu Hristos si coboara impreuna cu el in iadul teologiei si tainelor negraite
Tot avva Ioan Scararul afirma:E cu neputinta sa iasa foc din zapada.
Dar e mai cu neputinta sa se afle smerita-cugetare la heterodocsi,Virtutea aceasta e a ortodocsilor,
dar si a acestora,numai daca sunt curatiti"Coborarea lui Hristos la iad are si sensul
 de a birui prn smerenie invartosarea in rau a omului.si reprezinta smerenia Lui fara de sfarsit
 ca iubire pogoratoare la nesfarsit .Noi oameni ne-am obisnuit sa atribuim lui Dumnezeu insusirile firii noastre cazute ale puterii ce vrea sa se impuna cu forta uitand ca Dumnezeu lasa alegerea libera fiecarui om
 sa mearga spre indumnezeire ori spre indobitocire e alegerea libera a fiecarui om!
Or noi nu intelegem ca puterea Lui sta in iubire,blandete delicatete si smerenie
Acestea sunt adevaratele puteri si inaltimi spre care este si atras omul autentic.
Ele astfel intelese vor rezolva problemele convietuirii frumoase ele vor restaura Imparatia lui Dumnezeu.
Smerenia e cea mai puternica si eficienta putere de transformare a omului care lasa libertatea in largul ei.
Atfel orice ridicare a omului facuta cu forta nu e o ridicare reala a lui.In smerenie ,sufletul se dilata
 in Dumnezeu intr-un mod neinteles de cei necredinciosi,ajungand sa atinga in acelasi timp extremitatile
 creatiei:iadul si Imparatia .intunericul cel mai adanc si lumina cea mai stralucitoare,suferinta extrema
si fericirea ultima.In Hristoa si in urmarea Lui crestinul experimenteaza maximum de ,,theoza"-indumnezeire plinatate prin maximum de ,,kenoza"-desertare golirea de sine.
  Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune:Caci El masoara precum singur stie,indumnezeirea celor ce se mantuiesc prin har cu masura golirii Lui"Sfantul Siluan ne spune ,fara compasiune fara iubire din ce in ce mai larga pentru om si lume,nu exista har si nu exista mantuire A-ti iubi vrajmasii e o cruce enorma,e cuvantul nou cel mai radical,cel mai rascoitor si mai crucificant A-ti iubi vrajmasii e dincolo de natura,inseamna realmente a trece dincolo de tine insuti,a te deschide cum si-a deschis El bratele pe cruce a participa la iubirea lui
Dumnezeu pentru oameni. Hristos Insusi S-a pogorat pana in adancurile mortii ca sa ne <aduca la Tatal,Parintele luminii>El vrea ca ,,toti sa se mantuiasca(1Tim 2,4)Dumnezeu nu pote fi cunoscut decat in Duhul Sfant ,iar Acesta Il descopera ca iubire infinita respectand poruncile.smerenia,compasiunea
si iubirea de vrajmasi.O teologie simpla dar profunda...

Doamne ajuta neputintei noastre!



Acatistul Maicii Domnului




Slava Tie Dumnezeul nostru... Imparate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru... Ca a Ta este imparatia... Miluieste-ne pe noi... Slava... Doamne, miluieste-ne pe noi... Si acum... Usa milostivirii...

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

O, Preasfanta Stapana, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad inaintea ta si ma rog tie, Maicii Imparatului, mai inainte indreptand catre tine aceasta nevrednica a mea rugaciune, pe care si primind-o Maica Imparatului Aceluia ce imparateste cerul si pamantul, o du la Imparatul imparatilor, Domnul tuturor, la Fiul si Dumnezeul tau, si cere mie iertare de toate pacatele mele. Vietii mele da-i indreptare si la sfarsitul meu trecere neingrozita de vrajmasii cei din vazduh; fii mie povatuitoare, sa-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Imparatiei si acolo sa ma indulcesc de dulceata raiului si de veselia acelei cetati inalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos si de frumusetile lui cele nespuse; de stralucirea luminii Treimii celei cu trei straluciri si de dulcele glas al cantarilor ingeresti. Carei slave si bucurii ma fa mostean si partas cu toti sfintii, ca toate le poti ca Maica Imparatului celui atotputernic. Si acum, dar mai ales in acest ceas, ma auzi pe mine, cel ce stau inaintea ta, Stapana cu totul milostiva. Ia aminte, Doamna Imparateasa, spre mine, care aduc tie cantare de rugaciune asa:

Condacul 1

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din vesnica moarte, prin darul Celui ce S-a nascut din tine, Hristos Dumnezeul nostru si prin mijlocirea ta cea de maica inaintea Lui, aducem tie, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi robii tai din toate nevoile si suferintele, care strigam tie: Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Icosul 1

Ingerul cel mai inainte statator din cer a fost trimis sa zica tie, Nascatoare de Dumnezeu, bucura-te; vestind, prin Dumnezeiasca intrupare a lui Hristos, bucuria ce avea sa se nasca din tine la toata lumea, care pierea in necazuri. Pentru aceasta si noi cei impovarati cu pacate, nadejde de mantuire prin tine dobandim, pentru care cu umilinta strigam tie:
Bucura-te, bunavointa a lui Dumnezeu catre noi cei pacatosi.
Bucura-te, tare aparatoare a celor ce se caiesc inaintea lui Dumnezeu pentru pacatele lor.
Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut.
Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei.
Bucura-te, ceea ce ne curatesti de intinaciunea pacatelor.
Bucura-te, baie, care speli cugetul nostru.
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul, Care in dar curata faradelegile noastre.
Bucura-te, cea cu totul minunata, impacarea tuturor catre Dumnezeu.
Bucura-te, pod, care cu adevarat ne treci pe noi de la moarte la viata.
Bucura-te, ceea ce ai mantuit lumea din potopul pacatului.
Bucura-te, scara cereasca, pe care s-a pogorat la noi Domnul.
Bucura-te, mijlocitoarea tuturor catre Dumnezeu.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 2-lea

Vad izvoare de minuni revarsandu-se de la sfanta ta icoana, Nascatoare de Dumnezeu, asupra celor care in genunchi stau si cu credinta se roaga tie, ca tu, fiind buna, esti grabnic ajutatoare tuturor; aparatoarea celor asupriti, nadejdea celor deznadajduiti, mangaierea celor intristati, hranitoarea celor flamanzi; celor goi imbracaminte, celor feciorelnici curatie, celor straini buna povatuitoare, celor osteniti sprijinitoare, orbilor vedere; celor surzi buna auzire, celor bolnavi grabnica vindecare. Pentru aceasta dupa cuviinta, cu multumire cantam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Pricina cea neinteleasa a chinurilor cumplite, care vin asupra noastra, cautand noi sa o intelegem, catre tine alergam, o, Maica si Fecioara, mangaiere si mantuire cerand. Iar tu, ca ceea ce esti buna, invata-ne pre noi a alege dintr-insele, purtarea de grija, cea cu milostivire a Fiului tau si Dumnezeului nostru Celui bun, spre mantuirea sufletelor noastre si spre curatirea pacatelor noastre cele de multe feluri si cu bucurie strigam tie:
Bucura-te, adapostire buna a celor inviforati.
Bucura-te, intarire a celor ce slabesc in credinta.
Bucura-te, ceea ce esti singura maica a milostivirii.
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor ce sunt in nevoi si in necazuri.
Bucura-te, ceea ce prin necazuri curatesti pacatele noastre.
Bucura-te, ceea ce prin intristari vindeci neputintele noastre cele sufletesti si trupesti.
Bucura-te, ceea ce ne inveti pe noi a nu iubi bunatatile acestei lumi desarte si trecatoare.
Bucura-te, ceea ce ridici mintea noastra din lumea cea desarta, la cele mai presus de lume.
Bucura-te, ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea pamanteasca, catre dragostea lui Dumnezeu cea cereasca.
Bucura-te, ceea ce, chiar si in suferintele noastre, ne dai noua mangaiere si viata plina de dar.
Bucura-te, fagaduinta bunatatilor celor ceresti.
Bucura-te, mijlocitoarea bucuriei celei vesnice.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 3-lea

Cu putere de sus ma intareste Stapana preabuna, pe mine robul tau care sunt neputincios sufleteste si trupeste si ma invredniceste de cercetarea si de purtarea ta de grija, alungand negura mahnirii si a intristarii de care sunt cuprins, ca prin tine, fiind mantuit, pururea sa cant lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Avand nespusa bogatie de milostivire, tuturor celor necajiti le intinzi mana de ajutor, tamaduind neputintele, vindecand bolile si patimile. Pentru aceasta, Stapana preabuna, nu trece cu vederea pe robii tai, care zac pe patul durerii si striga tie:
Bucura-te, comoara de mult pret al milei tale.
Bucura-te, ceea ce esti nadejdea celor deznadajduiti.
Bucura-te, tamaduirea trupurilor noastre.
Bucura-te, puternica ajutatoare a celor neputinciosi.
Bucura-te, aparatoare si intarire a celor ce slabesc in credinta.
Bucura-te, ceea ce mania lui Dumnezeu, cu rugaciunile tale, degrab o potolesti.
Bucura-te, ceea ce, cu puterea rugaciunilor tale, patimile noastre le potolesti.
Bucura-te, vedere a orbilor si auzire a surzilor.
Bucura-te, umblare a schiopilor si vorbire a mutilor.
Bucura-te, vindecare prin credinta a celor bolnavi.
Bucura-te, ca prin tine, dupa masura credintei, se dau vindecarile.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 4-lea

De felurite necazuri, de ispite si de nevoi sunt cuprinsi robii tai, ale caror greutati nu le mai pot rabda; dar tu, fiind Maica milostiva a Mantuitorului si Dumnezeului nostru, ridica mainile tale catre Fiul tau, rugandu-L sa caute spre intristarea inimii robilor tai si din adancul deznadejdii sa ne ridice pe noi, care cu credinta cantam Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Preasfanta Fecioara si Maica cele spuse mai inainte de Dreptul Simion, ca "prin insuti sufletul tau va patrunde sabia", ai pazit aceste cuvinte intru inima ta, stiind ca bucuria de maica pentru fiu este impletita cu multe necazuri in lumea aceasta. De aceea tu, ca ceea ce sti necazul si suferinta intru toate, cunosti si intristarea noastra; si ca ceea ce esti singura Maica a tuturor, auzi-ne si pe noi care cu credinta strigam tie:
Bucura-te, ceea ce ai nascut lumii bucurie, pe Hristos Mantuitorul nostru.
Bucura-te, ceea ce izbavesti lumea din necazuri cu mijlocirile tale.
Bucura-te, ceea ce ai rabdat ocarile si clevetirile asupra Fiului tau.
Bucura-te, ceea ce, cu patimile Lui, dimpreuna ai patimit.
Bucura-te, mangaierea maicilor celor intristate.
Bucura-te, ceea ce ne pazesti, cu darul Fiului tau.
Bucura-te, a noastra grabnica ajutatoare intru toate nevoile.
Bucura-te, indreptarea si povatuitoarea celor rataciti.
Bucura-te, hrana si pazitoarea pruncilor.
Bucura-te, povatuitoarea tinerilor.
Bucura-te, Maica celor sarmani.
Bucura-te, sprijinul si mangaierea vaduvelor.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 5-lea

Vazand sangele cel dumnezeiesc al Fiului tau varsandu-se pe cruce pentru mantuirea noastra, ca o sluga a Domnului, cu smerenie plecandu-te voii Tatalui Care este in ceruri, ne-ai aratat noua chipul patimirii si al rabdarii, ca si noi cand suntem in cuptorul ispitelor si al nevoilor, cu smerenie sa ne rugam lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vazandu-te pe tine Fiul tau si Dumnezeul nostru stand langa Cruce cu ucenicul Lui cel iubit si cu inima sfasiata de durere si suferind asemenea Lui, a zis: "Femeie, iata fiul tau" si ucenicului: "Iata mama ta", facandu-ti tie fii pe toti cei ce cred in El. Noi ca niste partasi ai necazurilor si ai patimilor Fiului tau, spre tine, mijlocitoare Maica, toata nadejdea avand-o, cu credinta strigam tie:
Bucura-te, Maica neamului crestinesc.
Bucura-te, ceea ce ai impreunat pe Dumnezeu cu oamenii.
Bucura-te, ceea ce ai adus Domnului pe cei credinciosi.
Bucura-te, Mieluseaua, care ai nascut pe Mielul cel ce a ridicat pacatele lumii.
Bucura-te, vas, care ne scoti noua bucurie din izvorul nemuririi.
Bucura-te, rugatoarea pentru mantuirea celor pacatosi.
Bucura-te, scularea celor cazuti in pacate.
Bucura-te, ceea ce esti vindecarea tuturor neputinciosilor.
Bucura-te, ca esti cautarea celor pierduti.
Bucura-te, bucuria cea fara de veste a pacatosilor.
Bucura-te, potolirea a toata intristarea.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 6-lea

Propovaduiesc milele tale, Maica lui Dumnezeu, toate marginile lumii, caci cu cinstitul tau acoperamant acoperi pe tot neamul crestinesc; pentru care totdeauna te rogi lui Hristos Mantuitorul lumii, si izbavesti din toate nevoile pe robii tai, cei tematori de Dumnezeu, care cu credinta canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind darul cu raze luminoase de la sfanta icoana ta, Maica lui Dumnezeu, noi cu credinta plecam genunchii inaintea ei, si cu lacrimi ne rugam tie: alunga norul ispitelor ce vin asupra robilor tai, si cu bucurie sa strigam tie:
Bucura-te, ceea ce duci rugaciunile credinciosilor Fiului tau si Dumnezeului nostru.
Bucura-te, ceea ce stai inaintea scaunului Dumnezeirii si te rogi pentru noi.
Bucura-te, mijlocitoare intre Dumnezeu si om, care ne izbavesti pe noi din nevoi.
Bucura-te, aparatoarea neamului crestinesc, de la Dumnezeu daruita noua.
Bucura-te, pom infrumusetat, cu care se acopar multi.
Bucura-te, pom cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii.
Bucura-te, acoperamantul lumii, cel mai lat decat norii.
Bucura-te, pamantul fagaduintei din care ne izvorasc toate bunatatile ceresti si pamantesti.
Bucura-te, soare luminos, care neincetat luminezi pe cei credinciosi.
Bucura-te, stalp de foc, care povatuiesti pe cei alesi catre cereasca Imparatie.
Bucura-te, brazda, care cresti multimea indurarilor.
Bucura-te, ceea ce ne daruiesti toate bunatatile.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 7-lea

Vrand sa arati izvoare de minuni de la sfanta icoana ta, bucuria tuturor celor necajiti, ai poruncit, Stapana, bolnavei Eftimia sa savarseasca inaintea sfintei tale icoane cantari de rugaciune; si primind vindecare sa vesteasca tuturor milele tale, pe care le-ai daruit prin sfanta ta icoana, pentru ca sa nu fie tainuit izvorul vindecarilor ce le dai in dar, tuturor celor ce au nevoie de ele. Pentru aceasta si noi nu tainuim minunile si facerile tale de bine catre noi robii tai, ci cu multumire, preaslavim pe Dumnezeu si cantam lui: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Scaldatoarea Siloamului vindeca bolile, insa mai presus s-a aratat, Preasfanta Stapana, biserica ta, in care ne inchinam icoanei tale celei facatoare de minuni. Fiindca aceasta, nu numai odata intr-un an, si nu numai cei ce intra mai intai dobandesc sanatate, ci de-a pururea vindeca toata rana sufleteasca si trupeasca a celor ce, cu buna credinta si cu dragoste vin catre tine. Pentru aceasta strigam tie:
Bucura-te, scaldatoare, in care se afunda toate durerile noastre cele sufletesti si trupesti.
Bucura-te, pahar, cu care se primeste bucuria si mantuirea.
Bucura-te, piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata.
Bucura-te, lemn, care indulcesti apele cele amare ale marii lumesti.
Bucura-te, izvor nesecat al apei celei datatoare de viata.
Bucura-te, ceea ce indulcesti necazurile noastre cele amare.
Bucura-te, baie, care speli intinaciunea pacatului.
Bucura-te, potolirea intristarilor noastre.
Bucura-te, vindecarea bolilor noastre.
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti din nevoi.
Bucura-te, ceea ce calci puterea demonilor.
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe vrajmasii nostri.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 8-lea

Nemernici si straini de credinta crestineasca sunt acei care nu se inchina chipului tau, celui intru tot sfant, caci tu, Stapana, ca o Maica a Unuia din Sfanta Treime, ai trimis darul facerii de minuni asupra sfintei tale icoane. Pentru aceasta, pe cei care sunt chinuiti de duhurile cele necurate si se inchina cu credinta sfintei tale icoane, ii vindeci si sanatosi ii faci pe ei. Pe toti cei bolnavi sufleteste si trupeste care se roaga tie, ii tamaduiesti si cele de folos pentru dansii le randuiesti. Pentru aceste multe ale tale faceri de bine, cu multumire strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toata viata noastra pe pamant, este plina de durere si de intristare. Sufletul, bolnav de pacate, trupul de dureri se chinuieste, pentru ca mania lui Dumnezeu pentru pacatele noastre ne pedepseste. Catre tine dar alergam, Maica lui Dumnezeu, si inaintea preacinstitei tale icoane cazand, ne rugam: Umple de bucurie si de veselie inima noastra cea intristata si cu bucurie sa strigam tie:
Bucura-te, povatuitoarea care ne duci pe noi in patria cereasca.
Bucura-te, Imparateasa cerului si a pamantului, cere ne deschizi noua usile raiului.
Bucura-te, cea preamilostiva, care ne miluiesti pe noi.
Bucura-te, chivernisitoarea casei, care bine randuiesti viata noastra.
Bucura-te, cea preafericita, care de prooroci ai fost vestita.
Bucura-te, fericit pantece, care ai nascut pe Fiul lui Dumnezeu.
Bucura-te, rugul cel nears.
Bucura-te, zid nestricat.
Bucura-te, izvor purtator de viata.
Bucura-te, floarea cea pururea nevestejita.
Bucura-te, imblanzirea inimilor celor rai.
Bucura-te, neincetata bucurie a credinciosilor.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 9-lea

Toata dulceata cea lumeasca in lumea aceasta este amestecata cu intristare. Marirea si bogatia trec. Frumusetea si sanatatea se vestejesc. Prietenii cei de aproape se rapesc de moarte. Indulceste dar, necazurile robilor tai, Pricinuitoarea bunatatilor si bucuria ta cea nestricata da-ne-o noua celor ce strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep cu ce cuvinte sa mangaie pe cei necajiti. Ci tu singura, Stapana, daruieste inimii noastre mangaiere, cu razele darului tau. Alunga norul necazurilor noastre si negura mahnirii ca sa strigam tie:
Bucura-te, ca esti nadejde de bucurie pentru toti crestinii.
Bucura-te, bucuria si impacarea lumii.
Bucura-te, datatoarea bunatatilor ceresti si pamantesti.
Bucura-te, nadejdea mantuirii noastre.
Bucura-te, corabia celor ce vor sa se mantuiasca.
Bucura-te, limanul celor ce inoata pe marea vietii acesteia.
Bucura-te, singura pazitoare a celor ce dupa Dumnezeu spre tine nadajduiesc.
Bucura-te, imbracamintea celor goi de indrazneala pentru multimea pacatelor.
Bucura-te, pazitoarea si intarirea tuturor.
Bucura-te, ocrotitoare si sfanta adapostire a tuturor credinciosilor.
Bucura-te, ajutatoarea tuturor celor ce cu credinta se roaga tie.
Bucura-te, luminoasa constiinta a darului.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 10-lea

Domnul Cel iubitor de oameni, vrand sa mantuiasca lumea din chinul vesnic si din neincetata suferinta S-a salasluit in pantecele tau cel pururea fecioresc si pe tine, Maica Sa, te-a daruit celor pieritori spre ajutor, spre acoperamant si aparare, ca sa fii celor mahniti mangaiere, celor necajiti bucurie, celor deznadajduiti nadejde, ceea ce ne izbavesti de chinul cel vesnic, prin mijlocirea ta si catre vesnica ta veselie aduci pe toti care cu credinta striga Fiului tau si Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid esti fecioarelor, Nascatoare de Dumnezeu si tuturor celor ce alearga catre acoperamantul tau. Pentru aceasta ne rugam tie. Apara, acopera si pazeste pe toti cei saraci si fara de ajutor si izbaveste din ispite, din necazuri si din nevoi pe cei care cu credinta striga tie:
Bucura-te, stalpul fecioriei.
Bucura-te, vas ales al curatiei si al intregii feciorii.
Bucura-te, cununa cea marita a celor care cu nevointa se lupta impotriva poftelor.
Bucura-te, ceea ce dai vesnica bucurie celor ce se ostenesc in viata calugareasca.
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de vapaia patimilor.
Bucura-te, ceea ce gonesti negura ispitelor.
Bucura-te, povatuitoarea intregii feciorii.
Bucura-te, sprijinitoarea curatiei.
Bucura-te, indreptarea oamenilor.
Bucura-te, cea prin care din cadere ne-am sculat.
Bucura-te, intarirea cea tare a credintei.
Bucura-te, tamaia cea placuta a rugaciunii.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu fecioara, bucuria celor necajiti.

Condacul al 11-lea

Cantarea cea cu totul de umilinta aducem tie, noi robii tai, Nascatoare de Dumnezeu, aparatoarea cea atotputernica a neamului crestinesc. potoleste bolile robilor tai celor ce suspina. Imblanzeste mania lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastra pentru pacatele noastre. Izbaveste-ne din toate necazurile pe noi, robii tai, care strigam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Faclie primitoare de lumina din carbunele darului lui Dumnezeu aprinsa s-a aratat noua preacinstita icoana ta, Stapana, spre sfintirea si mangaierea noastra. Iar noi, cu dragoste cinstind-o si cu credinta ingenunchind inaintea ei strigam tie:
Bucura-te, ceea ce cu puternica ta aparare din toate nevoile ne scoti pe noi.
Bucura-te, ceea ce din foamete sufleteasca si trupeasca ne izbavesti pe noi.
Bucura-te, ceea ce cu rugaciunile tale stingi focul patimilor noastre.
Bucura-te, ceea ce ne scapi pe noi de moartea cea vesnica.
Bucura-te, tare ajutatoare in razboaie.
Bucura-te, ceea ce ne acoperi pe noi de navalirea altor neamuri.
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de razboiul cel dintre noi.
Bucura-te, ceea ce pazesti pe cei ce calatoresc pe pamant si pe ape.
Bucura-te, ceea ce izbavesti pe cei robiti.
Bucura-te, grabnica izbavire de ingrozirea lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastra.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti.

Condacul al 12-lea

Zalog din darurile tale voind sa dai neamului crestinesc icoana ta cea facatoare de minuni, ai daruit-o noua, Maica lui Dumnezeu, de la care celor ce vin cu credinta, izvoare de minuni se revarsa; neputintele se vindeca si necazurile se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand milele si minunile tale, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, toti te laudam ca pe o tare statatoare a noastra si cu umilinta venim la tine ceea ce te rogi pentru noi. Si cerem ca sa inalti mainile catre Fiul tau rugandu-l ca pururea in viata aceasta si dupa moartea noastra sa nu se departeze milostivirea Lui de la noi, cei ce strigam tie:
Bucura-te, nadejdea noastra in viata aceasta si dupa moartea noastra.
Bucura-te, ceea ce randuiesti sfarsit dulce si cu pace din viata aceasta tuturor celor ce nadajduiesc spre tine.
Bucura-te, ceea ce esti nadejdea si apararea noastra in ziua judecatii.
Bucura-te, imblanzirea Dreptului Judecator.
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti din gheena cea vesnica.
Bucura-te, nadejdea de mantuire a tuturor.
Bucura-te, cheia imparatiei lui Hristos.
Bucura-te, usa raiului.
Bucura-te, pod care duci la ceruri.
Bucura-te, adapostire si buna aparare a tuturor pacatosilor care se caiesc de pacatele lor.
Bucura-te, bucuria ingerilor.
Bucura-te, marirea si mangaierea tuturor dreptilor.
Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti.

Condacul al 13-lea

O, intru tot laudata, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce spre bucuria cerului si a pamantului ai nascut pe Imparatul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeritilor robilor tai. Primeste aceasta putina rugaciune a noastra si ne izbaveste pe noi din toate nevoile. Vindeca neputintele noastre cele sufletesti si trupesti. Alunga de la noi toata rautatea si intristarea. Daruieste-ne sanatate si cu rugaciunile tale ne izbaveste din munca cea vesnica pe cei ce cantam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se citeste iarasi Icosul intai: Ingerul cel mai intai... si Condacul intai: Aparatoare Doamna... si se face otpustul. Iar apoi se citeste aceasta:

Rugaciune

O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stand inaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua. Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat.
Auzi-ne si acum in ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie. Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, intru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfarsita bucurie intru imparatia Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin.

Imparateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mangaiere decat numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.