Multi oameni vor sa ajunga la fericirea dupa care le tânjeste inima,
dar nu stiu cum s-o faca. Si nu stiu pentru ca nu mai frecventeaza
scoala care este Biserica.
Chiar si cei care merg la Biserica si se Spovedesc si Împartasesc,
nu merg la scoala Duhului care se preda în Biserica.
Numai acolo învatam sa ne curatim mintea si inima de pacat
si de urmarile lui. Numai acolo vom dobândi iluminarea,
învatând sa ne rugam în duh si adevar pâna-L vom simti
pe Duhul Sfânt rugându-se în inima noastra si cele ce urmeaza apoi.
Noi trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu la biserica, nu altceva.
Este deci nevoie sa frecventam biserica, pentru ca sa primim
ce ne da Dumnezeu în biserica, nu ce asteptam noi.
Iar în biserica, vorba Maicii Siluana, „se da" Dumnezeu.
Biserica e Mireasa lui Hristos. Si, spunea un parinte,
ca nu-L putem avea pe Dumnezeu tata, daca nu avem Biserica mama.
„Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica,
cea mai folositoare si mai puternica este Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumii întregi."
De aceea cred ca cel mai important lucru pentru noi,
pentru a trai momente deosebite de înaltare spirituala,
este acela de a patrunde în sensul slujbei Sfintei Liturghii.
E foarte greu sa vorbesti, limitat de timp si spatiu,
despre acea rânduiala care constituie însasi esenta vietii crestine.
Daca am pierde tot ceea ce avem noi si am ramâne doar
cu aceasta sfânta rânduiala, nu am pierde nimic...
Pentru ca ea ne ofera, potential, Împaratia lui Dumnezeu.
Iar Liturghia este slujba slujbelor noastre.
Toate celelalte slujbe pregatesc Liturghia, iar ea le împlineste pe toate.
Savârsitorul adevarat al Liturghie este Hristos
Daca nu mergem la Sfânta Liturghie, daca nu mergem la slujbele rânduite
si nu ne împartasim, nu avem cum sa rezistam.
Si chemarea lui în viata crestinului ar trebui
sa fie o epicleza permanenta.
Viata calugareasca încearca sa fie. Faptul ca ne ducem des la slujba
este ca sa-L chemam des pe Dumnezeu, nu ca sa ne facem datoria,
sa turuim acolo si sa nu auzim nimic din ce se spune.
Este chemarea lui Dumnezeu.
Taina Ortodoxiei este Taina prefacerii. Dumnezeu, în Biserica Lui,
transforma pâinea si vinul în Trupul si Sângele Lui,
transforma un baiat si o fata în sot si sotie,
transforma un pacatos în sfânt, transforma gândurile rele în gânduri bune,
transforma pacatele în virtuti – le preface.
Dar noi alegem prefacatoria, negarea?
Aceasta e iesirea, sa ma rog mereu lui Dumnezeu,
sa strig mereu la Dumnezeu, deci sa ma asum cum sunt
si sa zic: „Doamne, fa ceva cu mine!” ca altfel, cu cât ma fac eu,
cu atât voi fi mai nefacuta.
Noi nu pricepem ca lucrarea mântuirii este lucrarea lui Dumnezeu cu noi.
Unii aleg sa lucreze ei si sa faca lista meritelor
si sa se duca: „Ma împartasesc, ca merit, am facut matanii, am postit, am...”.
Altii aleg sa zica: „Sa faca Dumnezeu, ca Dumnezeu le face,
si eu sed pentru ca sa le faca El!”
“Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti
si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica
si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti”.
Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult
este necajit si chinuit de felurite lucruri.
Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva”.
Homiakov zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca
înauntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul
si pe care ni le da Biserica, dar nu putem judeca în afara Bisericii.
Sfintii Parinti spun :ca în afara Bisericii nu sânt Taine
si Mântuire nu este cu putinta,
“In afara Bisericii nu exista mantuire” spunea Sfantul Ciprian al Cartaginei.
Cei care merg la biserica cu regularitate stiu
ca Sfanta Liturghie este Jertfa nesangeroasa care permanentizeaza
si actualizeaza efectele sfintitoare ale Jertfei de pe Golgota.
In cadrul Sfintei Liturghii, crestinii primesc Taina Impartasirii
cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos,
ceea ce face sa fie considerata miezul vietii crestine, si ne arata
ca nu ne putem mantui decat in relatie cu Hristos prin Biserica.
In urma unor statistici alcatuite de profesori de religie din scolile laice
s-a constatat faptul ca unul din cinci tineri participa
la Sfanta Liturghie duminicala.
Pentru unii tineri sintagma “a merge la biserica” este inteleasa
ca trecere in fuga pe la biserica si e sinonima cu a aprinde lumanari,
a da acatist sau liturghie, a spune o rugaciune in Casa Domnului,
iar nu participarea efectiva la Sfanta Liturghie.
Multi dintre tineri, si nu numai, spun ca se plictisesc la Biserica.
Plictiseala vine si din neintelegerea slujbei, a limbajului liturgic.
Cand nu intelegi ce se intampla e greu sa gasesti motivatia
de a participa la slujba. De aceea, cand exista intelegere,
cunoastere si dragoste pentru Dumnezeu, participarea nu mai este un efort
supraomenesc, ci o bucurie a descoperirii prezentei tainice a lui Dumnezeu.
Multi dintre noi am renuntat la iubirea fata de Dumnezeu si continuam
sa renuntam la participarea afectiva, spirituala din cadrul Sfintei Liturghii.
Toate aceste greseli le facem doar din pricina faptului
ca acea iubire fata de Dumnezeu si de aproapele nostru a capatat
in mintile noastre o alta notiune, nicidecum iubirea pe care noi,
oamenii, o primim zilnic de la Dumnezeu.
Cat de mult pierdem si cat de putin oferim Domnului,
intr-un singur an, ne dam seama dintr-un simplu calcul: daca am frecventa
biserica in toate cele 52 de duminici, 9 praznice imparatesti
si 12 sarbatori ale Sfintilor Ingeri si ale Sfintilor,
in total 73 de zile de praznuire si am sta la Sfanta Liturghie de fiecare data
cate 1,5 ore, acest timp face mai putin de 5 zile, din cele 365 de zile ale anului.
Asadar, intr-un an, 360 de zile oferim trupului si abia 5 zile sufletului!
Este o adevarata tema de meditatie. Ar trebui sa incercam sa calculam
cat timp stam in fata calculatorului sau la televizor
si apoi sa raspundem sincer pe ce loc se afla Dumnezeu in viata noastra.
