Lumina credinţei!

Lumina credinţei!
Tine post de tot ceea ce te separa de Iisus Hristos:– umple-te de tot ce te apropie de El !

duminică, 11 martie 2012

Despre durere



 Omul este din fire neputincios ca să străbată viaţa fără durere şi suferinţă.
Aceste două strări îl însoţesc toată viaţa pe orice muritor.Cine n-a simţit durerea şi cine n-a plâns în viaţă ?
De când este punc ,din momentul în care se naşte,omul începe să respire cu plânsete aerul vieţii de aici.Şi cu plânsete şi lacrimi părăseşte prezenta viaţă !Aşa cum vedem în cazul morţilor,când sufletul omului urmează să iasă,o lacrimă mică i se scurge din ochi.Şi nu numai la oameni,despre care socotim că sunt maturi şi cu păcate,ci şi la prunci,şi la copiii de vârstă mică vei vedea lacrimi curgându-le din ochi.Durerea este un lucru rău ,dar în spatele acesteia,în spatele suferinţei ,al încercării,se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu,renaşterea ,replăsmuirea omului,a familiei.Aproape toţi oamenii datorează întoarcerea lor dureri.În spatele oricărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi,fireşte că în acel timp nu poate să vadă folosul,dar cu vremea îl va cunoaşte. Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă madicamentul Proniei lui Dumnezeu,care îl aduce pe om lângă Creator ,şi-l face să sporească în virtute.Dumnezeu doreşte să pregătească sufletul,ca să nu se alipească de cele de aici,care sunt zadarnice şi trecătoare şi,prin suferinţă boli şi felurite încercări ,îl face să cugete şi să trăiască lucrurile veşnice,care alcătuiesc realitatea şi adevărul unic. Durerea alină inima şi o face capabilă să primească cuvintele lui Dumnezeu ,în timp ce înainte era învârtoşată şi nu le primea.De exemplu,un om în vâltoarea tinereţii se gândeşte :,,Eu sunt mare şi tare ,şi nimeni altul nu este ca mine !"Se uită la diplome,la slavă ,la sănătate ,la frumuseţe şi la toate celelalte.Când însă o boală îl ţine la pat,atunci începe să gândească diferit.
,,Deşertăciunea deşertăciunilor....toate sunt deşertăciuni !"
   Toate ispitele,bolile,încercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne învaţă pentru viaţa veşnică.De ,,succesul" în aceste încercări,prin răbdare şi ascultare faţă de voia lui Dumnezeu,depinde ,,diploma" vieţii de veci.Încercările acestea au drept scop sporirea smereniei ,a auto-cunoaşterii şi a  auto-criticii.Încercările îl călăuzesc duhovniceşte pe om .Când sufletul trăieşte cu sentimentul veşniciei,atunci suferinţa lui este atenuată.Şi nu numai atenuată,ci,în principal,atunci el îşi cere iertare pentru multele lui păcate,cu sinceritate adâncă.
  Când ne împotrivim tăierii voii pe care ne-o solicită Dumnezeu prin încercare,încetinim lucrarea voii lui Dumnezeu.Când medicul face operaţie şi bolnavul din pricina durerii,reacţionează şi rupe bandajele ,îşi scoate firele,îl loveşte pe doctor şi îl înjură ,ce va spune acela?El n-a vrut să-i facă intervenţia spre a-i face rău,ci ca să-l vindece!Lipsa de minte a bolnavului îi poate aduce moartea.
  La fel facem şi noi când reacţionăm la încercările lui pe care ni le dă Dumnezeu spre folosul nostru .Să acceptăm durerea,suferinţa şi încercarea ,ca medicamente venite de la Dumnezeu !Să-I mulţumim,să ne exprimăm recunoştinta ,admiţând că Părintele nostru ceresc este Atotînţelep şi Atotbun ,şi nu face greşeli.
  Nu există om care să nu primească continuu suferinţe,strâmtorări ,chinuri,venite de la sine însuşi,de la aproapele lui,de la diavol.Când unul,când altul,îl ispitesc ,şi omul se găseşte continuu sub stăpânirea durerii şi a suferinţei.
   Dacă Iisus Hristos ,Începătorul mântuirii noastre,a trecut prin acest cuptor,care se numeşte suferinţă,care se cheamă ispită,primejdie şi atâtea altele,cu atât mai mult omul pătimaş,bolnav sufleteşte,este cu neputinţă să nu rabde suferinţele care-i vin,mai ales că pornesc din iconomia lui Dumnezeu pentru vindecarea rănilor pe care le avem înlăuntrul nostru.


marți, 6 martie 2012

Dumnezeu:persoană sau lucru?


Când unii oameni folosesc cuvântul Dumnezeu,ei se referă la ceva ca un ,, principiu al creaţiei " (Whitehead) sau ,,Puterea vieţii "
(Bergson)sau,, Valoarea Supremă',ca şi cum Dumnezeu nu ar fi personal,ci impersonal.Ei evită ideea ca Dumnezeu este Cineva şi se referă la El ca la ceva.Când Scriptura
vorbeşte despre Dumnezeu ,ea face referiri personale.
Când spunem că Dumnezeu este personal
  nu vrem să se înţeleagă prin aceasta că El este o ,,persoană" ca noi,cu braţe ,picioare,mâini etc.Vrem să spunem că El este mult  mai mare decât ne-am putea imagina ,este cel putin Unul cu Care putem stabili o rela'ie personală. De vreme ce nu putem comunica cu pietrele,ci doar cu persoanele ,zicem 
că Dumnezeu este personal.Cu aproximativ 1900 de ani 
înainte de Hristos,Dumnezeu S-a revelat unui om,Avraam
Dumnezeu i-a vorbit şi Avraam a răspuns ca şi cum ar fi răspuns oricărui alt om.
Christos Yannaras scrie:,,Cunoasterea lui Dumnezeu aşa cum reiese ea din întâlnirea personală a lui Avraam cu Dumnezeu nu are nimic comun cu dovezile logice.A fost doar
experienţa unei alte relaţii ,şi ca orice relaţie reală s-a bazat numai pe credinţa sau încredere,
existente între cei ce se află într-o relaţie reciprocă....
    Avraam avea atâta credinţă în Dumnezeu,încât era gata să-şi jertfească şi copilul pe care i-l
dăruise Sarala bătrâneţe..Dumnezeu nu este nici concept abstract,nici putere impersonală.
   Când iudeii vorbesc despre Dumnezeu,ei Îl numesc,,Dumnezeul părinţilor noştri".El este
Dumnezeul lui Avraam,al lui Isaac,al lui Iacov" o persoană reală pe Care strămoşii lor au 
cunoscut-o şi cu Care ei au făcut legăminte,şi atunci El este Dumnezeuloamenilor,persoanelor.
 Oricine se alătură legământului făcut de Avraam,care în noul legământ ,noul Israel,este împlinit
în botez,oricine este botezat în Biserică este chemat să continue viaţa lui Avraam,viaţa credinţei şi încrederii desăvârşite în Dumnezeu.
  Într-un fel ,Avraam este veşnic.Noi suntem Avraam,Isaac şi Iacov,poporul lui Dumnezeu
care-L cunoaşte personal pe Dumnezeu ,care-L iubeşte,Îl urmează şi are încredere în El
  Dacă Dumnezeu este ,,Dumnezeul lui Iacov "şi i-a fost cel mai mare aliat,atunci şi tu şi
eu mai avem putinţa nădejdii.pentru că este si Dumnezeul meu.




Dumnezeu este Persoană





    Mai întâi de toate trebuie să înţelegem că Dumnezeu este Persoană.Sfântul Duh ,de exemplu ,nu este
numai un ,, suflu divin",aşa cum L-a descris cineva.Nu este impersonal.Sfântul Duh este o persoană cu Care putem stabili o relaţie  eu-tu.
  Cuvântul ,,persoană " aplicat Treimii înseamnă Cineva cu Care putem vorbi,de la Care putem cere ceva,pe Care putem să-L iubim,pe Care-L putem lăuda şi cu Care putem să stabilim o relaţie neîncetată ,personală.

duminică, 4 martie 2012

Iubeşte !


     Ceea ce schimbă cu adevărat persoana ne este frecventarea şcolii
parohiale sau a lecţiilor suplimentare ,ci existenţa în viaţa fiecărei
persoane şi mai ales a copilului a cuiva care să-l iubească personal
şi necondiţionat , şi care să aibă el însuşi o legătură personală cu
Dumnezeu.
 În aceasta constă marea noastră încercare:să facem din credinţa
ortodoxă o credinţă personală mai întâi pentru noi şi apoi pentru tineri.
 Pe mulţi oamenii îi preocupă întotdeauna anumite probleme: ,,Cum
să ajut oamenii ?Cum să-i ajut pe tineri să vină la Hristos ?
 Cum să propovăduiesc ? În cele din urmă toate acestea nu duc la nimic.
  Dacă tu arzi de dragoste pentru Mântuitorul Iisus ,nu-ţi face griji,
o vor şti toţi.Ei vor spune ,, Vreau să mă apropii de acest om atât de plin
de Dumnezeu ! "
          Dacă vei crede cu adevărat credinţa ta va deveni molipsitoare.!

,,Tu "

  

Trebuie subliniat faptul că în cadrul celor zece porunci un cuvânt foarte important este ,,Tu":
Tu să ...Tu să nu..." .
  Dumnezeu ne adresează  fiecare poruncă în parte  personal.El ne onorează pe fiecare dintre noi cu ,,Tu"
personal.Dumnezeu nu porunceşte unei mase de oameni.El Se aderează ţie şi nimănui altcuiva,
într-un mod vădit personal, ,,Tu ,Maria,Ioana,Nicolae,Gheorghe ,să nu ..."
  Trebuie să înţelegem că cele zece porunci sună foarte rece şi impersonal pentru oameni,deoarece nu auzim
acel ,,Tu "personal cu care Dumnezeu ni Se adresează .Noi nu-L cunoaştem pe nepreţuitul Domn din spatele
acestor porunci.To ce auzim noi este cuvântul sec al legii.
  Iată dece trebuie mai întâi să cunoaştem Persoana Domnului Iisus Hristos .
                                       Trebuie să ajungem să-L iubim.

Sensul personal al relaţiei cu Dumnezeu

                                                           Rugăciuni



Vino,Lumina mea,şi luminează-mi
întunericul .
Vino,Viaţa mea,şi înviază-mă din moarte.
Vino,Doctorul meu,şi vindecă-mi rănile.
Vino,Flacără a dragostei dumnezeieşti,
şi mistuie spinii greşelilor mele,aprinzându-mi  inima cu flacăra iubirii Tale.
Vino,Dumnezeul meu ,aşază-te pe tronul inimii mele şi domneşte acolo.
Căci Tu singur eşti Dumnezeul şi Domnul meu.
   Sf. Dimitrie al Rostovului,sec.XVII

   Domnul şi Dumnezeul meu ,scoate-mă din ale mele şi fă-mă să-ţi aparţin cu totul numai Ţie.
Domnul şi Dumnezeul meu ,înlătură tot ceea ce  mă ţine departe de Tine.
Domnul şi Dumnezeul meu ,dă-mi  mie tot ce mă poate apropia de Tine.

,,Ascultă,suflete al meu: la noi vine Domnul;
Ne cercetează Dumnezeu;
Pentru mine S-a născut din Maria Fecioară
Şi S-a învelit în scutece
Cel ce acoperă cerul cu nori şi Se înveşmântează în straie de lumină.
Pentru mine a fost pus în staul smerit El,Care cerurile stăpâneşte şi pe pământ picioarele Îşi odihneşte.
Pentru mine S-a hrănit din laptele maicii Sale Cel ce hrăneşte toată fiinţa.
Pentru mine a fost ţinut în braţele Maicii Sale,El, Care S-a născut înconjurat de heruvimi şi Care,
în îmbrăţişarea Sa ,ţine toate făpturile.
Pentru mine a fost El tăiat împrejur după cum cerea legea,El,Care face Legea.
Pentru mine Nevăzutul S-a făcut văzut trăind printre oameni.
El,Care este Dumnezeul meu,S-a făcut asemenea mie,om,Cuvântul trup S-a făcut şi Domnul meu,
El ,Domnul Slavei,pentru mine chip de rob a luat,pe pământ atrăit ,pe pământ a umblat,Cel care este
Împăratul Cerurilor"
Sfântul Tihon ,rus din secolul al XVIII-lea
   Conform Sfântului Tihon ,orice creştin  are dreptul de a zice :Pentru mine Dumnezeu a creat lumea.Pentru mine a devenit om în Hristos.Pentru mine a pătimit pe cruce.Pentru mine S-a ridicat din morţi şi S-a înălţat
la ceruri.


sâmbătă, 3 martie 2012

Altarul inimii




     Parinţii Bisericii au considerat întotdeauna inima
ca fiind adevaratul loc pentru rugaciune.
 Sebastian Brock scrie :Unul dintre aspectele inimii
este rolul ei liturgic,tainic:ea este altarul din adâncul
templului pe care-l constituie trupul(I Corinteni6,19 )
 şi pe acest altar ar trebui adusă în permanenţă jertfa
rugăciunii. Ideea rugăciunii ca jertfă era prezentă încă din Vechiul Testament(Ps 141,21 ),pe când
 în Biblia Siriană (Sir 39,5 )se specifică faptul
că anume în inimă ar trebui să aibă loc rugăciunea.
Din pasajele din Afraat şi Efrem aflăm iaraşi
 că locul unde ar trebui depuse jertfele rugăciunii este  inima,iar în Matei 6,6 scrie:

<< închizând uşa ,roagă pe Tatăl tău >> conform
exegezei găsim fragmentul şi la Origen şi Ambrozie.
 În Cartea Pasilor << altarul inimii>>se evidenţiază
şi mai proeminent: în această lucrare întâlnim
conceptul de Liturghie tridimensională,care ar trebui
să aibă loc simultan în biserica văzută de pe pământ,
în biserica inimii creştinului  şi în biserica cerească.
  Sfântul Nicodim Aghioritul numeşte inima adăpost.
,,Sfântul Issac numea inima <<casa înţelegerii >>.
  Precum animalele tulburate şi speriate fug în
vizuinile lor pentru a se proteja,la fel şi mintea omului
tulburat aleargă la inimă
şi strigă :<< Iisuse al meu ,mântuieşte-mă >> şi astfel este eliberat.

vineri, 2 martie 2012

Scoala Duhului care se preda în Biserica.




 Multi oameni vor sa ajunga la fericirea dupa care le tânjeste inima,
dar nu stiu cum s-o faca. Si nu stiu pentru ca nu mai frecventeaza
scoala care este Biserica.
Chiar si cei care merg la Biserica si se Spovedesc si Împartasesc,
nu merg la scoala Duhului care se preda în Biserica.
 Numai acolo învatam sa ne curatim mintea si inima de pacat
 si de urmarile lui. Numai acolo vom dobândi iluminarea,
 învatând sa ne rugam în duh si adevar pâna-L vom simti
pe Duhul Sfânt rugându-se în inima noastra si cele ce urmeaza apoi.
Noi trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu la biserica, nu altceva.
Este deci nevoie sa frecventam biserica, pentru ca sa primim
ce ne da Dumnezeu în biserica, nu ce asteptam noi.
 Iar în biserica, vorba Maicii Siluana, „se da" Dumnezeu.
 Biserica e Mireasa lui Hristos. Si, spunea un parinte,
ca nu-L putem avea pe Dumnezeu tata, daca nu avem Biserica mama.

„Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica,
 cea mai folositoare si mai puternica este Sfânta Liturghie.
 Sfânta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumii întregi."

De aceea cred ca cel mai important lucru pentru noi,
pentru a trai momente deosebite de înaltare spirituala,
este acela de a patrunde în sensul slujbei Sfintei Liturghii.
 E foarte greu sa vorbesti, limitat de timp si spatiu,
despre acea rânduiala care constituie însasi esenta vietii crestine.
 Daca am pierde tot ceea ce avem noi si am ramâne doar
 cu aceasta sfânta rânduiala, nu am pierde nimic...
Pentru ca ea ne ofera, potential, Împaratia lui Dumnezeu.
 Iar Liturghia este slujba slujbelor noastre.
Toate celelalte slujbe pregatesc Liturghia, iar ea le împlineste pe toate.
Savârsitorul adevarat al Liturghie este Hristos

Daca nu mergem la Sfânta Liturghie, daca nu mergem la slujbele rânduite
 si nu ne împartasim, nu avem cum sa rezistam.

Si chemarea lui în viata crestinului ar trebui
sa fie o epicleza permanenta.
Viata calugareasca încearca sa fie. Faptul ca ne ducem des la slujba
este ca sa-L chemam des pe Dumnezeu, nu ca sa ne facem datoria,
 sa turuim acolo si sa nu auzim nimic din ce se spune.
 Este chemarea lui Dumnezeu.
Taina Ortodoxiei este Taina prefacerii. Dumnezeu, în Biserica Lui,
 transforma pâinea si vinul în Trupul si Sângele Lui,
transforma un baiat si o fata în sot si sotie,
 transforma un pacatos în sfânt, transforma gândurile rele în gânduri bune,
transforma pacatele în virtuti – le preface.
 Dar noi alegem prefacatoria, negarea?
Aceasta e iesirea, sa ma rog mereu lui Dumnezeu,
sa strig mereu la Dumnezeu, deci sa ma asum cum sunt
 si sa zic: „Doamne, fa ceva cu mine!”  ca altfel, cu cât ma fac eu,
cu atât voi fi mai nefacuta.
Noi nu pricepem ca lucrarea mântuirii este lucrarea lui Dumnezeu cu noi.
Unii aleg sa lucreze ei si sa faca lista meritelor
 si sa se duca: „Ma împartasesc, ca merit, am facut matanii, am postit, am...”.
 Altii aleg sa zica: „Sa faca Dumnezeu, ca Dumnezeu le face,
si eu sed pentru ca sa le faca El!”


“Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti
si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica
si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti”.
Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult
 este necajit si chinuit de felurite lucruri.
Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva”.
Homiakov zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca
înauntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul
si pe care ni le da Biserica, dar nu putem judeca în afara Bisericii.
Sfintii Parinti spun :ca în afara Bisericii nu sânt Taine
 si Mântuire nu este cu putinta,



“In afara Bisericii nu exista mantuire” spunea Sfantul Ciprian al Cartaginei.
 Cei care merg la biserica cu regularitate stiu
ca Sfanta Liturghie este Jertfa nesangeroasa care permanentizeaza
 si actualizeaza efectele sfintitoare ale Jertfei de pe Golgota.
In cadrul Sfintei Liturghii, crestinii primesc Taina Impartasirii
cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos,
 ceea ce face sa fie considerata miezul vietii crestine, si ne arata
ca nu ne putem mantui decat in relatie cu Hristos prin Biserica.
In urma unor statistici alcatuite de profesori de religie din scolile laice
s-a constatat faptul ca unul din cinci tineri participa
la Sfanta Liturghie duminicala.
 Pentru unii tineri sintagma “a merge la biserica” este inteleasa
ca trecere in fuga pe la biserica si e sinonima cu a aprinde lumanari,
 a da acatist sau liturghie, a spune o rugaciune in Casa Domnului,
iar nu participarea efectiva la Sfanta Liturghie.
 Multi dintre tineri, si nu numai, spun ca se plictisesc la Biserica.
Plictiseala vine si din neintelegerea slujbei, a limbajului liturgic.
 Cand nu intelegi ce se intampla e greu sa gasesti motivatia
 de a participa la slujba. De aceea, cand exista intelegere,
cunoastere si dragoste pentru Dumnezeu, participarea nu mai este un efort
supraomenesc, ci o bucurie a descoperirii prezentei tainice a lui Dumnezeu.
  Multi dintre noi am renuntat la iubirea fata de Dumnezeu si continuam
sa renuntam la participarea afectiva, spirituala din cadrul Sfintei Liturghii.
Toate aceste greseli le facem doar din pricina faptului
ca acea iubire fata de Dumnezeu si de aproapele nostru a capatat
in mintile noastre o alta notiune, nicidecum iubirea pe care noi,
oamenii, o primim zilnic de la Dumnezeu.
Cat de mult pierdem si cat de putin oferim Domnului,
 intr-un singur an, ne dam seama dintr-un simplu calcul: daca am frecventa
biserica in toate cele 52 de duminici, 9 praznice imparatesti
si 12 sarbatori ale Sfintilor Ingeri si ale Sfintilor,
in total 73 de zile de praznuire si am sta la Sfanta Liturghie de fiecare data
cate 1,5 ore, acest timp face mai putin de 5 zile, din cele 365 de zile ale anului.
Asadar, intr-un an, 360 de zile oferim trupului si abia 5 zile sufletului!
Este o adevarata tema de meditatie. Ar trebui sa incercam sa calculam
 cat timp stam in fata calculatorului sau la televizor
si apoi sa raspundem sincer pe ce loc se afla Dumnezeu in viata noastra.